UIOREANU junior va primi de la GUVERN 3.000 de euro. VEZI MOTIVUL

UIOREANU junior va primi de la GUVERN 3.000 de euro. VEZI MOTIVUL

Guvernul României îi va plăti lui Alexandru Uioreanu, fiul lui Horea Uioreanu, fost președinte al Consiliului Județean Cluj, arestat pentru corupție, suma de 3.000 de euro drept despăgubiri pentru condițiile grele îndurate de acesta în perioada în care a fost arestat pentru trafic de droguri.

În decembrie 2012, Alexandru Uioreanu a fost arestat pentru trafic de droguri de mare risc fiind acuzat de procurorii DIICOT că era un delear, la propriu, de hașiș. La momentul respectiv, Uioreanu jr. era minor și avea 16 ani și a fost arestat în două rânduri, prima dată între lunile decembrie 2012 și ianuarie 2013, pentru trafic de droguri, fiind eliberat pe cauțiune și, ulterior, între lunile iulie și septembrie 2013, pentru că a încălcat condițiile eliberării condiționate și a fost prins în timp ce discuta cu un alt inculpat din dosaarul de droguri.

Uioreanu jr. s-a plâns la CEDO din cauza condițiilor din arest pe care a trebuit să le îndure, mai ales în momentele în care era transferat de la Cluj la București, cu celebra ”cursă” a sistemului penitenciar care adună deținuții din întreaga țară.

Surse din sistemul penitenciar susțin că la Penitenciarul Aiud, într-o noapte, Uioreanu jr. a fost lăsat de colegii de celulă doar în lenjeria intimă, fiindu-i furate toate hainele și bunurile de alți colegi de celulă. ”A doua zi, tatăl său a făcut mare scandal, pe atunci era președintele Consiliului Județean Cluj și problema s-a rezolvat. Făptașii au fost identificați iar bunurile restituite”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procesul de la CEDO nu a mai ajuns la final deoarece Guvernul României a fost de acord să achite suma de 3.000 de euro, cu dobânzile legale. Decizia Guvernului vine ca urmare a nenumăratelor condamnări a ROmâniei la CEDO, datorate condițiilor subumane din sistemul penitenciar.

Droguri vândute cu  70 de lei gramul

În dosarul de trafic de droguri Alexandru Uioreanu a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, judecătorii ținând cont că la data comiterii acestor infracțiuni acesta avea 16 ani.

În fața anchetatorilor, Alexandru Uioreanu a fost sincer. În dosar, acesta a recunoscut că se droga dar și că vindea droguri unor doritori, în special elevi de liceu.  “Din declarația inculpatului Alexandru Uioreanu a rezultat faptul că Nagy Ferenc era persoana care aproviziona frecvent cu droguri de risc – cannabis, chiar de două ori pe săptămână iar despre cantitatea furnizată acestuia în acest interval – martie – decembrie 2012, inculpatul Uioreanu a arătat că ar fi vorba despre aproximativ 130 de grame cannabis, atât pentru consum propriu – 30 de grame, cât și pentru distribuire ulterioară – 100 de grame, prețul pe un gram variind între 50 și 70 de lei/gram. Un calcul simplu raportat la valoarea minimă de vânzare a gramului de cannabis conduce la suma minimă de 6,500 lei, bani pe care inculpatul Nagy Ferenc i-a obținut din comercializarea de cannabis către inculpatul Uioreanu Alexandru, fără însă ca acesta să fie singurul cumpărător, existând date că numitul Nagy Ferenc a mai comercializat în cursul anului 2012 cannabis și altor persoane”, se arată în sendința prin care a fost arestat în decembrie 2012, Alexandru Uioreanu.