Își uimea victimele, familia, dușmanii prin talentul său la furat. A evadat de nenumărate ori, păcălind agenții Siguranței. După multe peripeții, a ajuns la închisoarea Văcărești, unde a devenit subiect de studiu sociologic. El era de neînțeles... Era unic. Era Tata Moșu.

Cine a fost Tata Moșu

Ion Ștefănescu (viitorul hoț) s-a născut, la începutul secolului al XX-lea, la periferia Bucureştilor „Un hibrid care se zvârcolea între sat şi oraş, o curiozitate endemică, unde, prin hazard, natura experimenta cele mai hidoase forme de supraviețuire. Copiii făceau veritabile slalomuri printre anualele epidemii de variolă, malarie, scarlatină, pelagră, asta dacă nu se năşteau tuberculoşi, sifilitici sau rahitici”, începe povestea istoricul Adrian Majuru.

Mai târziu, Ion Ştefăneascu  avea să definească acest mediu ca pe un „dezastru afectiv”. A crescut într-un mediu familial violent, cu certuri, bătăi, despărțiri, divorț. „Dezorientarea afectivă a continuat când tatăl s-a recăsătorit imediat după divorț, furia adolescentului de-acum manifestându-se atât de violent încât tatăl, „nu a putut să se salveze decât refugiindu-se într-o curte vecină. «Nu ştiu ce sar’ fi intîmplat atunci», povesteşte Tata-Moşu, cu un fel de regret, care şi acum(la 40 de ani n.m.) se vede destul de clar că îi apasă sufletul”. Apoi mama „îl va abandona şi ea pentru un măcelar din mahala; copilul de atunci l-a reținut în memorie pe tatăl său vitreg, drept «bruta care varsă sânge». Este momentul când, copilul, lăsat pe seama bunicilor, şi a maidanelor cu marameții şucari ai micilor furtişaguri,  capătă porecla de «Tata-Moşu». Deşi fraged la vârstă, era tăcut, introvertit, ascuns, adesea cu un comportament care trăda o maturizare forțată, dar perpetuu nereuşită. Vagabondajul, viața de maidan îi va dezvolta cu rapiditate «germenul revoltei sociale». Maidanul era „o şcoală de pregătire profesională delictuală”.

„Jocul lui preferat era «de-a hoții şi vardiştii» astfel încât, atunci când făcea pe vardistul prindea în cel mai scurt timp pe hoți, când făcea pe hoțul, era imposibil să fie prins de vardişti!”, spune Adrian Majuru. Toată copilăria sa, Tata-Moşu „şi-a petrecut-o pe maidane, jucându-se de-a hoții şi vardiştii, joc, în care a dovedit chiar de la început o aptitudine înnăscută, combinată mai târziu cu o specializare de şcoală superioară!”. A terminat cu greu şcoala primară, apoi a fost dat la Liceul Lazăr. Dar sărăcia și din nou mediul violent din noua familie l-au scos pentru totdeauna din școală. Atunci intervine primul „profesor” de delincvență.

Vlad „Dracul”, „profesorul” de delincvență

        „Furam de ici de colo, ne adunam mai mulți şi făceam furturi, dar dintre toți eu eram cel mai abil, cel mai îndrăzneț, căci de multe ori grație inteligenței şi iuțelei mele scăpam când eram urmărit” povestea Tata-Moşu. „Datorită acestor capacități, şucarul mahalalei, poreclit Vlad «Dracul», îl va lua alături şi vor deveni parteneri în «afaceri». În paralel cu furtişagurile, Tata-Moşu lucra ca zugrav, dorea să înceapă o viață nouă cândva, într-un viitor pe care-l aştepta să se nască. Pentru că Tata-Moşu excela în bandă, Vlad «Dracul», temându-se că locul său va fi luat, îl va compromite pe posibilul său rival. Tata-Moşu cunoaşte  astfel pentru prima oară experiența închisorii”, continuă istoricul.

„Calapod” salvatorul

        Închis la numai 15 ani pentru 10 zile, Tata-Moşu s-a convins de faptul că, penitenciarul poate fi consumat precum „un loc de distracție unde poți să-ți faci noi prieteni sau să te întâlneşti cu vechile cunoştințe”. Furturile au continuat, cu mici pauze de revenire la „viață cinstită”. În anul 1915 este denunțat însă de un membru al bandei şi depus la Văcăreşti. Avea 17 ani. Aici îl cunoaşte pe „Calapod”, cu care evadează în timpul retragerii armatei române în Moldova. Ajunşi în stradă, pierduți în degringolada care  cuprinsese întreaga societate românească, Tata-Moşu şi „Calapod” au dat prima „lovitură” la Episcopul Sofronie Vulpescu, „căuria i-au furat mitra episcopală, cruci, bijuterii şi o sumă de bani de aproximativ 15 000 lei, pe care au împărțit-o frățeşte. El şi-a îngropat o parte din bani împreună cu mitra, pe care a demontat-o de pietrele scumpe”.

„Nu poți fura aşa, la întâmplare!”

        În 1920, Siguranța, al cărei client devenise, îl prinde şi Tata Moșu este închis la închisoarea Văcăreşti. Într-o seară, alături de alți deținuți care erau escortați de la Tribunal la penitenciarul Văcăreşti, Tata-Moşu a reuşit să rupă convoiul şi să scape prin fugă. Au urmat sute de spargeri ingenios construite, având de-acum banda sa. În bandă se afla o adolescentă, care se angaja pe la diferiți comercianți. În câteva zile, banda afla tot ce se găsea de valoare în magazin iar spargerea era ca sigură. Dormind într-o noapte la mama sa, aceasta l-a denunțat. Dimineața „s-a trezit cu toată poliția la capul lui. A fost legat cu mâinile la spate, i s-a confiscat revolverul, dar o prietenă a reuşit să-i strecoare în buzunarul de la spate un şiş, cu care, în drum spre poliție şi-a tăiat sforile şi după ce a dat doi pumni celor doi sergenți, a luat-o la fugă. Aceştia au tras şi l-a rănit în spate. S-a prăbuşit la pământ şi s-a făcut mort. Agenții constatând «decesul» l-au lăsat în paza unei santinele şi au plecat să anunțe secția de poliție. Paznicul ştiind că este mort, nu i-a acordat nici o atenție. La un moment dat, Tata-Moşu, făcând o sforțare supraomenească a sărit de lângă santinelă peste un gard şi s-a ascuns într-o rezervă de țiței”, povestește autorul textului primului roman grafic din România.  

„Nu toți proştii pot să fure” – o analiză a societății românești făcută de Tata Moșu

Viața lui Tata Moşu a continuat în aceleaşi repere. „Niciodată în cariera lui nu a putut fi prins în confruntări directe ci doar prin trădări ale concubinelor, ale unor rude, sau ale rivalilor de bandă. A reuşit să evadeze din majoritatea detențiilor căci «nu toți proştii pot să fure» spunea Tata Moşu. Prins din nou abia în 1934, Tata-Moşu a fost supus unor analize sociologie şi psihologice foarte minuțios pregătite”.

Iată cum și-a justificat modul de viață: „Se fură în societatea de azi de la un capăt până la altul, iar hoții adevărați nu vin nici măcar în vizită la puşcărie, aci găsiți însă pe aceia care fură o găină, o pâine sau o funie de ceapă; ei sunt țapii ispăşitori ai tuturor vinovaților. Cât păgubesc eu societatea, întrucât furtul meu este o plagă sau o gangrenă socială, dacă împins de foame trebuie să smulg poşeta unei artiste? Ştiu prea bine că victima mea nu trăieşte din meserie cinstită, aceasta mi-o confirmă luxul, pe care-l duce şi briliantele, pe care le poartă. Toți acei titanozaori, la care noțiunea banului este extrem de vagă şi pe care artista îi extorchează trăiesc pe socoteala societății, sunt mulți dintre aceştia, care n-au nici măcar timpul necesar pentru a-şi număra proviziile, cu care îi înfruptă colectivitatea”.

  Erou de benzi desenate

Celebrul hoț din perioada interbelică a devenit erou de benzi desenate, eroul primului roman grafic realizat în România. Anul trecut a fost lansată varianta în limba română, iar de mâine, Tata Moșu își spune povestea și  în limba engleză. „Tata Moşu - o poveste interbelică” este primul roman grafic scris de reputatul istoric Adrian Majuru și desenat de Mihai. I. Grăjdeanu. Volumul a apărut la Editura Muzeului Municipiului București și are 120 de pagini de poveste. Lansarea romanului în limba engleză va avea loc joi, 4 februarie 2016, ora 17:00, la Grand Hotel Continental, Bucureşti.

Concluziile istoricului

Adrian Majuru are și o concluzie:  „Cred că personajul nostru și-a dorit foarte mult ca întâmplările care s-au legat în viața sa să rămână cunoscute cumva... În cazul personajului acestei poveşti, m-a surprins faptul că în epocă, în timpul vieții lui - atunci când a fost închis o perioadă mai îndelungată la închisoarea Văcărești - a fost obiectul unor cercetări sociologice și în afară de legiști l-au mai studiat într-o manieră antropologică cât se poate de serioasă oameni veniți din zona universitară; faptul că un om simplu a determinat atâta interes prin maniera spectaculoasă pe care a tot acumulat-o în spatele său în a trăi cumva altfel... atunci am încercat să mă apropii mai mult de acest personaj care a trăit în realitate, în Bucureștiul anilor ‘20. A fost activ până la venirea comunismului după care i se pierde urma și am văzut că există un drum singular care nu se regăsește în faptele și în destinul altor infractori, să spunem așa, de drept comun, că el asta a fost, dar a știut, în mod conștient, pe ce palier se afla, adesea împins de un cadru social care nu l-a ajutat foarte mult atunci când era adolescent, sau la prima tinerețe.”

Concluzia autorului benzii desenate

Mihai. I. Grăjdeanu, autorul benzii desenate a romanului grafic se arată cucerit de celebrul hoț.  „Citind povestea şi cunoscându-l mai bine pe Alex Ştefănescu, cred că el este un hoţ cu principii. Chiar dacă la început el este un anti-erou. De obicei hoţii sunt prinşi de eroii de benzi desenate!!  Personajul nostr trece insă printr-o călătorie, încearcă să ajungă undeva. El îşi ajută familia chiar dacă prin furt şi de multe ori este prins şi pedepsit, el încearcă să-şi găsească o linişte sufletească, trece printr-o serie de aventuri, prin cele două mari războaie şi la un moment dat, chiar salvează nişte vieţi omeneşti. Cred că dintr-un anti-erou, Tata Moşu devine eroul acestei poveşti!”.