UCIGAȘUL polițistului din Suceava s-a SINUCIS în PUȘCĂRIE

UCIGAȘUL polițistului din Suceava s-a SINUCIS în PUȘCĂRIE

Ioan Beșa, ucigașul polițistului din Suceava, a fost găsit spânzurat în celula în care era încarcerat, din Penitenciarul Botoșani. Infractorul l-a omorât, pe 20 iulie 2017, pe agentul Sorin Viziteu, în Gara Burdujeni, după ce l-a înjunghiat cu 40 de lovituri de cuțit.

Un bărbat a fost găsit fără suflare într-o celulă a Penitenciarului Botoşani. Conform unor surse demne de încredere, bărbatul care şi-a luat viaţa în această seară este Ioan Beşa, criminalul care a ucis un poliţist în Gara Burdujeni din Suceava cu 40 de lovituri de cuţit, informează site-ul „Botosani, Buna Dimineata” (btbd.ro).

Din primele informaţii, bărbatul s-a spânzurat. Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Sinucigașul era încarcerat singur în respective celulă.

Pe 20 iulie 2017, Ioan Beşa, domiciliat în satul Mironu, comuna Valea Moldovei, în doar 50 de secunde, l-a atacat pe poliţistul Sorin Vezeteu, aflat pe peronul gării Burdujeni – Suceava, în trei rânduri şi i-a aplicat nu mai puţin de 40 de lovituri de cuţit. El a declarat, ulterior, că a vrut să se răzbune pe polițiști deoarece a fost închis într-un penitenciar din Germania.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe inculpatul Ioan Beşa, de 23 de ani, din comuna Valea Moldovei, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj cu referire la infracţiunea de omor calificat.

Beşa, care risca între 37 de ani de închisoare şi detenţie pe viaţă, a preferat să îşi ia singur viaţa!