EVZ Special
Legătura primejdioasă dintre Tudor Vianu și sângeroasa revoltă legionară din 1941. POVESTEA UNEI FOTOGRAFII
La 120 de ani de la nașterea distinsului critic literar Tudor Vianu, vă supunem atenției o mărturie extraordinară a psihiatrului Ion Vianu, fiul celebrului profesor de estetică
Fotografia şocanta din aceasta pagina, în care oameni morţi zac pe trotuarele Capitalei, fara a impresiona în mod deosebit trecatorii, îţi trage seva din amintirea dura a lunii ianuarie 1941, când Garda de Fier condusa de Horia Sima s-a razboit cu Ion Antonescu pentru preluarea puterii supreme în stat. Cunoscute sub denumirea de „revolta legionară”, acțiunile teroriste susținute de „verzi” s-au soldat cu 374 de victime din rândul civililor, dintre care 120 erau evrei. Şi asta doar la Bucureşti.
Revenind la fotografie, aceasta surprinde dezinvoltura cu care femeile şi barbaţii trec pe lânga moarte. Pare sa nu-i mai surprinda nimic. Pare ca inimile lor, împietrite în nepasare, bat într-o alta realitate.
Ne puteți urmări și pe Google News
Mâna sfântă a tatălui
Rememorând acele clipe de groaza, la 120 de ani de la naşterea tatalui sau, medicul Ion Vianu, fiul criticului literar Tudor Vianu, marturisea (într-un interviu publicat anul acesta în Evenimentul zilei): „Aveam aproape șapte ani în timpul răscoalei legionare din ianuarie 1941. Scuarul de la Dorobanți (acum adăpostind bustul lui Brâncuși) era ocupat de o tabără alcătuită din oameni voinici, îmbrăcați semi țărănește, cu un fel de zeghi și căciuli de oaie. Cu o zi înainte asistasem la jefuirea unor dughene evreieşti de pe Bd. Beller. Era o vreme întunecoasa şi uscata. Rasculaţii aprinsesera focuri, puştile erau aşezate în piramide, sprijinindu-se unele pe altele. Din când în când se auzeau, nu ştiu de unde, tiruri izolate de automate, tunul batea la mica distanţa la sediul Legiunii din strada Roma, unde intervenea armata lui Antonescu”.
Amintirile lui Ion Vianu (83 de ani) curg limpezi: „Postul nostru de observație era o fereastră îngustă în sufragerie pe care priveam oblic, lipiți de zid, de teamă să nu ne pălească vreun glonte. Aveam simţamântul îndreptaţit de a fi pe front, între linii. Spre nelamurirea mea, tata a spus: «sa facem o plimbare». Înmanuşaţi, înpaltonaţi, am ieşit în scuar, am facut turul pieşei. Împulcaturile continuau, fara sa ne dam seama de unde veneau focurile de arma, plesnete de bice. Ce faceam acolo? Tata mă ținea strâns de mână; alături de el mă simțeam în deplină siguranță. Nu cazuse noaptea când s-a ridicat tabara, oamenii cu caciuli au disparut, mistuiţi de ceaţă...”.
Ultimele cuvinte
Născut la Giurgiu, pe 27 decembrie 1897, într-o familie de evrei convertită la ortodoxie, „Tudor Vianu s-a format la școala filosofiei, esteticii și stilisticii germane, fiind structural un umanist neoclasic de tip goethean. Sobrul Tudor Vianu a studiat la Tubingen, unde și-a luat doctoratul în filosofie cu o teză despre Schiller. (…) Chiar dacă n-a aderat intim la regimul stalinist, după 1945 va fi anexat la vîrf de el ca ambasador la Belgrad, director al Teatrului Național, academician și director al Bibliotecii Academiei, șef de catedră de literatură universală și comparată la Litere și alte onoruri (oricum meritate)”, notează criticul Paul Cernat. Vianu se va stinge din viață pe 21 mai 1964, la București. Ultimele sale cuvinte: „Vă iubesc pe toți”.
Recomandările noastre
