Traficul rutier a fost restricţionat între Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu din cauza inundaţiilor
- Larisa Ciuta
- 4 mai 2014, 12:21
Circulaţia rutieră este restricţionată, duminică, pe drumul naţional DN 67, între municipiile Drobeta Turnu Severin (judeţul Mehedinţi) şi Târgu Jiu (judeţul Gorj), din cauza inundării unui pasaj situat în localitatea Halînga.
Purtătorul de cuvânt al grupei operative judeţene, Nicolae Lohon, a declarat pentru AGERPRES că din cauza acestei situaţii traficul rutier a fost deviat pe sensul unic care asigura accesul autovehiculelor către Drobeta Turnu Severin. 'Apele pluviale s-au acumulat în pasajul peste calea ferată utilizată de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare la alimentarea Termocentralei Romag-Termo cu cărbune. Canalizarea existentă nu poate face faţă volumului de apă', a precizat Lohon.
Potrivit sursei citate, în zonă se vor instala indicatoare şi un echipaj de poliţişti va monitoriza traficul astfel încât să se prevină producerea unor evenimente de circulaţie, scrie AGERPRES.
Pentru a afla care e situaţia în restul ţării dă click AICI.