"The New York Times": Bran chiar pare locul unde ar trăi un vampir

"The New York Times": Bran chiar pare locul unde ar trăi un vampir

"The New York Times" a publicat în secțiunea de călătorii un articol dedicat Brașovului. Seth Kugel a ajuns aici la mijlocul lunii ianuarie, cu trenul, iar apoi a vizitat castelele Bran şi Peleș și Sighișoara.

Jurnalistul a petrecut o zi în Brașov, "un oraș medieval plin de elevi și nu de turiști", așa cum ai crede. "Am dorit să experimentez și să scriu despre Transilvania fără nicio mențiune despre vampiri. În realitate, este un loc frumos, cu orașul vechi foarte bine conservat și cu o istorie etnică și politică foarte bogată și complexă", scrie Kugel despre Brașov. Acesta crede că orașul merită să fie descoperit așa cum este el în realitate, fără referiri la monștri înspăimântători.

"Am venit în Transilvania iarna știind că voi sacrifica drumețiile populare printre turiști, dar sperând să găsesc prețuri mai mici, castele ninse și o zi de schiat. Și mâncare de suflet", continu[ jurnalistul. În privința mâncării, el a fost impresionat de ciorba de burtă, un fel de mâncare perfect pentru recuperarea de după ski.

Brașovul este locul de plecare pentru vizitarea a două castele  din regiune: Bran și Peleș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primul este, probabil, locul cu cei mai mulți turiști din Transilvania, datorită legăturilor fictive și istorice cu Dracula. Iarna, hoardele de turiști sunt înlocuite de câțiva români și elevi aflați în excursie și nici taxa de intrare de 25 de lei nu e foarte rea, își continuă jurnalistul impresiile.  

Situat pe marginea unui deal, castelul, care odată a servit drept sediu pentru colectarea taxelor și a fost un post de apărare împotriva otomanilor, pare cu adevărat locul unde un vampir ar fi putut să trăiască.

De fapt, am aflat că ultima dată a fost folosit ca reședință de către familia regală română, înainte să fie confiscat de regimul comunist.

Castelul Peleș este o experiență cu totul diferită. Construit de regele Carol I ca reședință de vară, se aseamănă cu un Versailles de la sfârșitul secolului al 19-lea, iar Carol pare să nu fi facut economii în ornarea camerelor cu teme arabe și turce.

Punctul culminant al excursiei a fost însă Sighișoara, oraș aflat la trei ore de Brașov.

"Sunt foarte pretențios când vine vorba despre orașe medievale, după ce am văzut locuri de la Dubrovnik, Croația, până la Eze, Franța, care arătau ca niște piese lustruite de muzeu. Spre deosebire de atoate acestea, Sighișoara este un oraș medieval care trăiește cu adevărat", scrie Seth Kugel, care a beneficiat apoi de ajutorul unui localnic cu care a putut conversa într-o engleză "aproape perfectă."