Tânărul care a incendiat casa familiei a fost arestat. Scandalul a pornit de la banii de droguri
- Mihai Şoica
- 17 martie 2017, 17:19
Judecătoria Cluj Napoca a dispus arestarea incendiatorului pentru 30 de zile. Tânărul este cercetat penal pentru tâlhărie și distrugere.
Polițiștii din Cluj și cei din Maramureș au avut de soluționat un caz complex, în care a fost implicat un tânăr care dat foc casei familiale, după ce mama lui a refuzat să îi mai dea bani ca să-și cumpere droguri.
Dan Roman, are 20 de ani, și locuiește în localitatea Apahida, județul Cluj. În trecut, a mai fost judecat de două ori pentru comiterea a două infracțiuni de furt calificat. În cursul zilei de miercuri, după o dispută verbală cu mama lui, acesta a luat decizia de a da foc casei. Incendiul a fost unul puternic care a ars mobila din casă și o parte din acoperiș.
Polițiștii spun că după ce a dat foc casei, Dan Roman, care era însoțit de un prieten a mers spre o localitate vecină. Pe drum, Roman a folosit forța și i-a furat amicului să telefonul. ”Cei doi s-au despărțit, după care Roman a fost găsit câteva ore mai târziu în municipiul Sighetul Marmației. A vrut să treacă frontiera de stat”, spune un polițist clujean.
În cursul zilei de vineri, Dan Roman a fost arestat pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și distrugere prin incendiere.