SUPERB. Iacobdeal, lacul “glaciar” din nordul Dobrogei (FOTO)

SUPERB. Iacobdeal, lacul “glaciar” din nordul Dobrogei (FOTO)

Nu trebuie să fi un montagnard împătimit ca să vezi un lac glaciar. E suficcient să te urci în maşină, să pleci spre Brăila, să treci cu bacul la Măcin şi, după câţiva kilometri să ajungi la Turcoaia, loc în care găseşti un lac superb cum numai în Retezat găseşti. Atât doar că nu e câtuşi de puţin glaciar ci “antropic”, făcut de mâna omului.

Lacul Iacobdeal – sau cum să ai parte de peisaj cu iz “glaciar” fix in Dobrogea, la o aruncătura de băţ de Dunăre! Nu mai trebuie să urci până sus în Făgaraş ori Retezat. Trebuie doar sa ajungi în Munţii Măcin, cei mai vechi munţi din ţară, de origine hercinică. Iar în cariera de granit din dealul Iacobdeal, una din cele mai înalte culmi dobrogene, de lângă satul Turcoaia, o să gaseşti un lac unic în ţară. Localnicii l-au botezat simplu –  “La Fântână” şi îl folosesc mai ales când vin vara cu vitele la adăpat.

FOTO: www.info-delta.ro

Ne puteți urmări și pe Google News

Lacul Iacobdeal s-a format într-o cuvetă rezultată în urma exploatarii de granit, atunci când excavaţia a ajuns la nivelul unui strat acvifer, mai pe româneşte – pânza de apă freatica, cu un debit bogat. Lacul este izolat de orice reţea hidrografică, fiind alimentat in principal de izvoarele subterane, la care se adaugă în mica parte alimentarea cu apa rezultată din ploi şi topirea zăpezii.

Cum ajungi la lac

Peisajul te duce instantaneu cu gândul la un lac glaciar, asta mai ales datorită pereţilor din rocă masivă care străjuiesc lacul, dar si a “culmilor montane” din planul doi. Peisajul este completat si de “grohotişul” specific munţilor înalţi, aici rezultat din spărturile de granit de la exploatare. Interesantă este şi o grotă – artificială şi ea – care străbate malul stancos din est si care ajunge până la apă.

Accesul spre lac nu este greu, însa odată ajuns în zona carierei, lacul nu se lasa găsit aşa de uşor printre zecile de drumuri de exploatare.Cel mai bine e să întrebi localnicii. Pe pe DN 22D, pe la jumătatea distanţei dintre pasul Priopcea şi intersecţia cu drumul ce se desprinde spre satul Greci, se face stânga, către vest, spre satul Turcoaia, iar din drumul spre sat se ia ca punct de reper zona lateral stângă a exploatării de granit şi in următoarea intersecţie mare se face stânga pe un drum de exploatare, care pe prima porţiune are dale de beton.

Perfect pentru baie

Nu se ştie exact ce adâncime are lacul, dar se bănuieşte că depăşte 40 de metri. El a fost populat cu peşte de proprietar, dar se pare că iniţiativa n+a prea avut succes. Nu sunt curenţi acvatici, nici vârtejuri şi este perfect pentru îmbăiat pentru înotători cât de cât experimentaţi. Atât doar că grogotişul din jur nu este tocmai ideal pentru plajă. Ăi, unde mai pui, că te poţi trezi că faci baie când pe mal o cireadă de vaci tocmai se adapă.

FOTO: cartitaplimbareata.ro