Și-a făcut un nume ca reporter de anchetă, dar a ales calea PR-ului. A lăsat adrenalina muncii de teren pentru un salariu de bugetar și o viață de funcționar. Unde se duc jurnaliștii după ce pleacă din branșă și de ce?

A debutat în presa scrisă, la sfârşitul anilor ’90, când aceasta era în plină glorie. A plecat de la un ziar local, din Craiova, şi s-a perindat pe la mai toate publicațiile și televiziunile naționale. În jurnalismul de investigații a avut parte de mari satisfacții profesionale, dar și de deziluzii dureroase. Atât doar că e nestatornic. Când credeai că, gata, s-a aşezat şi el, pac, aşa, tam-nesam, îşi dădea demisia. E un oltean isteţ, cu umor neaoş, are oarece condei şi scrie repede, este telegenic și fotogenic, are o voce baritonală numai bună pentru radio, e guraliv spre logoreic, ușor narcisic, atehnic până la catastrofal de nepriceput, fumător suicidal și e paradoxal de „slim” pentru un băutor de bere. Ca reporter s-a remarcat prin plaja largă a surselor sale, de la infractori la magistraţi şi demnitari. Acum un an s-a lăsat de meserie pentru un post călduţ de bugetar. A devenit consilier de ministru. Un job fain, care îi vine mănuşă. Are o leafă frumuşică şi responsabilitate spre zero. Că doar dă sfaturi, nu ia decizii. Zice că munceşte zi-lumină, dar face ce ştie el mai bine: vorbeşte. La întâlnire, fostul nostru coleg Cristian Vasilcoiu a venit cu o brichetă inscripționată sugestiv: „Unde vrei să mergi?”.

Din jurnalist de investigații, angajatul personal al ministrului Muncii

Are 37 de ani şi, în ultimii 18, a avut, spune el, 15 locuri de muncă, toate în presă, fie ea scrisă, online sau televiziune. În câteva cazuri chiar de două ori. Cuvântul Libertății, Evenimentul zilei, Adevărul, Gardianul, Libertatea, Jurnalul Național, Profit.ro, B1TV, Realitatea TV, DIGI24... Am ratat ceva important? Îl umflă răsul: „Nici nu mai ştiu…”. Unde a avut Vasilcoiu cele mai mari satisfacţii, în presa scrisă, în online sau în televiziune? Se scarpină în cap. „Fiecare are frumuseţile ei. În toate, dar din puncte de vedere diferite. Realitatea TV a avut o echipă adevărată în niște vremuri mișto, în anii 2012-2013. Și la EVZ era o gașcă frumoasă prin 2008-2010. Tu ești printre ultimii rămași”, mă plasează printre dinozaurii de presă fostul jurnalist. În toate cazurile a plecat prin demisie. Totuşi, a lăsat loc de „bună ziua”, dovadă că a fost reprimit când a bătut la uşă, din nou. În presa noastră pare un comportament sinucigaş. Cât la sută a fost impuls şi cât raţiune, în deciziile sale? Recunoaşte că e un tip instinctual: „Întotdeauna, mai mult impuls! Şi ideea să apăr nişte principii. Mă refer la valori jurnalistice ca obiectivitatea şi echidistanţa. Chiar cu riscul de a avea pierderi personale”. Astăzi, nu mai poate fi la fel. La urma urmei este „bodyguardul” de imagine al Olguței Vasilescu.

Cârciumar, blogger și membru PDSR din anii ’90

La un moment dat, venit din provincie în Capitală, se făcuse cârciumar. Avea un băruleţ botezat, cu umor oltenesc, „Deja fu”. A abandonat afacerea. Ce n-a mers? Amintirea îl amuză: „Eram trei asociaţi, fiecare cu idei diferite. Dacă mai fac, vreodată, vreo afacere o fac singur! Noi, acolo, mai mult consumam decât vindeam la bar. Eram tineri și «nervoși»...”. A avut şi un blog, intitulat, sugestiv şi amuzant, „Politica coiului”, cu motto-ul: „Participă, dar nu se bagă!”. De ce a renunţat la el? Iar se scarpină în cap. E un tic pe care apropiaţii i-l cunosc şi pe care îl face când se concentrează. „Pentru că, la un moment dat, chiar m-am băgat. Şi, din momentul acela,și am devenit participant! Nu mai puteam fi apolitic”. A postat, pe Facebook, o fotocopie după legitimaţia sa de pesedist, veche de aproape 20 de ani. Cum a ajuns el să intre în partid, aşa de tânăr? Se codeşte un pic şi povesteşte: „De fapt, era o legitimaţie PDSR, de la finalul anilor ’90. Mi-a făcut-o un prieten al cărui tată era președinte de organizație de cartier, dar care avea o altă mare «calitate» și anume că era patronul unui ștrand. Cu legitimația aia intrai gratis la scăldat. La partid n-am ajuns pe vremea aia”.

Se declară socialist și are un tatuaj cu Che Guevara

Dacă tot lucrează pentru pesediști, să definească, în câteva cuvinte, doctrina socialdemocrației... Se irită, un pic: „Nu lucrez pentru PSD, ci pentru Ministerul Muncii! Altfel, am un tatuaj cu Che Guevara pe brațul drept. Oamenii ar trebui să fie cât mai egali și nu să trăiască în societăți în care există discrepanțe între semeni”. Cam comunist băiatul. Se corecteză, din mers: „Io n-am zis să nu fie deloc, ci să fie mai mici. Cel mai socialist stat de pe planetă, ideologic și, totodată, practic, mi se pare a fi America și nu Franța, altfel recunoscută ca un stat socialist”. Pentru un om care a lăsat să se înțeleagă, de multe ori, că nu-i place munca nici când o fac alții este paradoxal că a ajuns să lucreze la Ministerul Muncii. Cum se pupă atitudinea sa cu job-ul prezent? Devine ușor vehement: „Dimpotrivă! Am avut atâtea locuri de muncă, că nici că se putea găsi unu’ mai experimentat!”.

Salariu de 4.600 de lei

Dacă te uiți pe profilul său de Facebook, îți sar în ochi o sumedenie de necazuri domestice pe care le împărtășește prietenilor virtuali. Autoturismele pe care le-a avut i se strică în drum, telefoanele ori le pierde, ori le sparge, ori i se fură, apa caldă nu-i curge, mașina de spălat se blochează cu rufe în ea... Concluzia firească este că omul e catastrofal. Dă din umeri, spășit: „Sunt ghinionist cu «tehnica de luptă». Noroc că pixurile n-au nimic electronic și nici nu-s scumpe, că-s chinezești. Sunt atehnic, dar am noroc pe altă parte”. Unii dintre cei care- l cunosc bine ar spune că se laudă. Ne mărește lefurile Olguța, că aproape nimeni din țară – nici patronatul, nici sindicatele, nici salariații – nu e mulțumit de politica sa salarială? Se încruntă. „Unele patronate și sindicate au interese, astfel că manipulează oamenii. Nimic nu se schimbă peste noapte. Tocmai de-aia programul de guvernare prevede creșteri etapizate în următorii ani”, se pune Vasilcoiu bine cu Dragnea. Mărturisește că salariul său e de 4.600 de lei: „Da’ n-am avut curiozitatea să văd cu cât va crește. Cred că voi lua în plus cu vreo 70 de lei”.

FOTO: Olguța și Vasilcoiu, la inaugurarea noului stadion din Craiova

„20% dintre bugetari fac treaba celorlalți 80%!”

Cum decurge o zi de muncă la Ministerul Muncii? Ce face el şi ce fac ceilalţi bugetari pe care, până când să ajungă consiler de ministru, îi înjura şi bălăcărea? Ticul cu scărpinatul pe ţeastă devine cam enervant: „Fac aproape trei infarcturi și patru AVC-uri pe zi. Pe unii bugetari nici acu’ nu-i iubesc, mai ales că, de regulă, 20% dintre ei fac treaba celorlalți 80%”. Se laudă că el se ocupă cu rezolvatul crizelor care sunt aproape zilnice în ministerul condus de Olguţa Vasilescu: „Răspund la toate apelurile, mesajele şi mailurile a zeci de ziarişti. Uneori chiar sute... Iar asta durează de la opt dimineaţa până la două noaptea”. Opinia sa este că presa s-a deprofesionalizat: „Mai nimeni nu mai verifică nimic! Toată lumea preia informații de pe net, de cele mai multe ori distorsionate sau false. De pildă, a circulat pe internet o poză cu un bon de masă din care rezulta că o ciorbă de pui costă la cantina Ministerului Muncii 1,80 lei. Ori Ministerul Muncii nu are cantină! Nimeni n-a verificat, dar ne înjură toți că mâncăm la prețuri de nimic”. Bonul e real, numai că aparţine cantinei de la Interne, „vecinul” de peste drum.

Subaltern la o șefă cu centura neagră la karate

Pe şefa sa, ministreasa Olguţa Vasilescu, a cunoscut-o la Craiova, atunci când a intrat în presă. Cât de mult s-a schimbat ea de atunci încoace? Dar el? Este limpede că trebuie să spună cuvinte frumoase: „Era ambițioasă încă de atunci, iar acum este și mai mult. Verifică personal totul. Citește și se documentează. Are «defectele» jurnalistului de pe vremuri. Io-s mai superficial și mă bazez pe intuiție, care nu prea m-a înșelat”. Dar cum e să ai ca şefă o femeie care are centura neagră la karate? Nu-şi simte, câteodată, viaţa în pericol? Râde: „Acţionez preventiv, ca miliţienii, pe timpuri”. Ce vroia Cristian Vasilcoiu să se facă, atunci când era mic? Ce note a avut la şcoală şi ce studii are? Spune, pe nerăsuflate: „Aviator, apoi marinar militar, dar am ajuns la informatică, drept şi jurnalism. Când eram mic aveam note mari, până într-a X-a. Când m-am făcut mare, note mici, iar, la final am luat licența la «Drept» cu 9,71!”.

FOTO: Zavaidoc sau Tudor Gheorghe, bere sau whisky, Poker sau ruletă? Și de ce? Se conformează: „Tudor Gheorghe că am crescut cu muzica sa. Berea că-mi trece setea şi de la whisky mi se face. Şi ruleta pentru că sunt impulsiv. Poker-ul presupune strategie”.

„Cele mai bune anchete le-am avut în EVZ”

Care a fost cea mai mare reuşită din presă? Aparent, cea cu care a rămas în memoria colectivă este ancheta pe care a făcut-o cu celebrul „Dom’ Costel Iancu”, politicianul și afaceristul doljean care își răpea preopinenții, îi lega cu lanțuri și îi filma ca să-i umilească. Amintirea îi face mare plăcere: „A fost una dintre cele mai frumoase… Cele mai bune leam avut la Evenimetul zilei, Adevărul, Gardianul şi Jurnalul Naţional. Mi-aduc aminte şi de cazul românului Daniel Claudiu Crulic, mort nevinovat într-o închisoare poloneză. Am fost acolo şi, după dezvăluirea mea, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, şi-a dat demisia”. Toţi ziariştii au un model în presă. Cineva de la care au învăţat meserie. El pe cine l-a avut drept „guru”? Surprinzător, pomeneşte un jurnalist din provincie: „Era, pe vremuri, un ziarist genial, în Craiova, Bogdan Berneanu. Nu am lucrat niciodată direct cu el, dar asta nu înseamnă că de la concurență nu poți învăța”.

„«Justițiarii» din presă sunt trădători ipocriți”

A scris, recent, tot pe Facebook, loc în care se simte cel mai confortabil: „Atât de mulți ipocriți văd, încât, atunci când mă voi apuca să fac publice conversații de pe WhatsApp, dovezi de pe email, de pe fb sau sms, o să văd juma’ de «justițiari», de prin presă, poliție și parchete plângând, dacă nu chiar la pușcărie! Ca așa m-am săturat de trădători ipocriți!”. La cine se referă, mai exact? Îi cam pare rău că l-a luat gura pe dinainte: „Încă nu m-am săturat... Nu e momentul acum. Gloanţele nu se trag aiurea!”. În ultima vreme s-a înmulţit numărul aşa-zişilor „jurnalişti civici”, adică jurnaliştii activişti – militanţi pentru o cauză sau alta. Mai este asta presă sau propagandă? Se poziţionează agresiv: „Ăia n-au fost niciodată ziariști. Adevăratul lor job este în altă parte. Presa e doar acoperirea!”.

A renunțat la presă, dar exclude o candidatură pentru Parlament

Acum are un salariu bunicel și un program de muncă de bugetar, de la nouă la cinci. Nu se plictisește? Iar își pipăie țeasta: „Aveam un salariu similar la ultimul loc de muncă din presă, la Digi24. De unde, evident, am plecat prin demisie. Programul meu se termină când alții dorm demult”. Nu-i lipsește adrenalina presei? Nu cumva s-a ramolit sau se complace cu o sinecură călduță? E atins la coarda sensibilă: „Este și mai provocator și dificil să lucrezi cu sute de ziariști, decât să fii unul singur, de capul tău”. A afirmat, într-o discuție pe Facebook, că, dacă ajunge parlamentar, îmi donează primul său salariu. Apoi, a plusat la trei lefuri de demnitar. Cât a fost glumă și cât a fost seriozitate? Exclude sau nu varianta să candideze pentru Parlament? Răspunsul e mulțumitor: „Plusez la zece salarii, să se înțeleagă că n-am de gând!”. Se mai gândește un pic și contraatacă: „Tu vrei să mă lași fără serviciu? Să mă bagi în gura partidului și să creadă conducerea că mă cer singur? Exclud varianta!”. Dar, nu-i așa, nimic nu-i definitiv.