Pe scenă sau în filme a fost, de regulă „băiatul rău”. În viața de familie, un soț tandru și iubitor. Legendele urbane îl descriu ca pe un hedonist pursânge. În realitate a fost un mare timid. I-au plăcut „albul” de Recaș și lăutarii, dar teatrul a fost templul său. Iar noi toți l-am iubit așa cum era. Pentru că altfel nu s-ar mai povesti.

Soțiile marilor actori au fericirea și, totodată, neșansa de a-și întâlni bărbatul vieții lor și după ce aceștia mor. Deschid televizorul și îl văd, neschimbat, uneori tânăr, alteori bătrân, dar mereu viu, pe cel alături de care au jucat un rol secundar, de cele mai multe ori. Dar, mai important, în distribuția vieții, ca oricare altul de pe genericul oricărui film, fie el și de Oscar. La fel și doamna Gabriela.

Pe 10 noiembrie, se împlinesc șase ani de când imensul actor a primit ultimele aplauze, în foaierul Teatrului Național. Din nefericire, implacabil de postume.

Astăzi, femeia care i-a fost alături până la capăt vorbește cu serenitate și emoție de omul pe care continuă să-l iubească și după moarte. Spune că imaginea de „băiat rău” din majoritatea filmelor sale nu seamănă deloc cu cea a bărbatului timid, ordonat, atent și cu haz, de acasă. Ea este cea care a făcut ordine în traiul boem al eternului: „Vagabond al vieții mele, ca dintr- un film cu Raj Kapoor”.

Noi, cei care l-am văzut doar la cinema, televizor sau la teatru, obișnuim să vorbim despre el prin prisma rolurilor sale: Paraipan sau Lăscărică din filmele lui Sergiu Nicolaescu, Diplomatul din „Prin Cenușa Imperiului” „ Stănică Rațiu din Felix și Otilia”, turcul din Ianke și Cadâr” și multe alte personaje care ne-au încântat. Prietenii îi spuneau simplu: Gigi. Apropiații mai tineri mai adăugau un afectuos „nea”… Doamna Gabriela i-a spus tot timpul, simplu și frumos: Gheorghe.

Moștenirea maestrului: un noian de amintiri

Se așează pe canapea, cochetă și cuminte, cu o naturalețe de adolescentă. Are aproape 70 de ani și doamna Gabi a învățat să trăiască înconjurată doar de amintiri. Din fiecare colț al casei, din poze sau tablouri, o privește zâmbind fostul său soț. Ce mai face dânsa, din ce trăiește și cum își umple timpul? Oftează: „Ca toți pensionarii. Nimic… Aștept să treacă vremea”. Doamna are 950 de lei pensie, că a fost inginer în chimia alimentară, o perioadă. „Mulțumesc lui Dumnezeu, nu trăiesc din pensie! Mai am o casă în chirie, am ce-mi trebuie!”, e mândră doamna Gabi. Dar maestrul Dinică, a lăsat ceva în urmă, vreo moștenire? Râde: „Eh, a lăsat… Nimic, îl știți cum era. A câștigat mulți bani și i-a cheltuit ușor. Era foarte generos. Dădea bani oricui îi cerea! Cu el la cumpărături era o aventură. Vroiam un kil de roșii și se întorcea cu cinci! Dacă nu mă hotăram la o pereche de pantofi, îmi cumpăra trei, la fel, de culori diferite! Ca pe cartofi...”.

Afaceri nereușite

Doamna Gabi a fost o prezență discretă în timpul vieții bărbatului său. A rămas la fel și după. O mai caută prietenii soțului, mai vorbește cu ei? „Da! Ne întâlnim în oraș, de sărbători. Mă invită la premiere... Cu Marin Moraru îmi fac vacanțele. Și cu Florina Cercel am făcut trei. Mă mai sună familia Găitan... Mulți, George Mihăiță, Cotimanis... Nici nu-mi vin în cap”.

Pe timpuri avea o afacere cu un bistrou și o sală de bingo în Militari. Dă din umeri: „Am închis- o în ’98. Mă șantaja proprietarul și-mi tot mărea chiria. Nu mergea bine și am plecat. Da’ funcționează și acum. A păstrat și numele Chez Gabi. Multă lume crede că e al meu”. A mai încercat, după ce a rămas singură, o afacere cu un atelier de croitorie. „L-am închis repede. Nu că nu mergea, dar când vrei să lucrezi ca lumea, rămâi fără nimic! Duă ce plătești dările, nu rămâne nimic! Mai ales când e o afacere mică”, e resemnată văduva marelui actor.

Un actor grăbit

Despre celebrele petreceri cu lăutari de la celebra cârciumă Șarpele Roșu, sau din localul actorilor La premiera, n-are păreri bune. „Am fost cu el acolo, la Șarpe... Nu mi-a plăcut deloc. Era mai jos de «bombă»... I-am zis că, dacă nu vine cu mine acasă, plec singură. Mi-a spus, calm: «Fă gestul. Io mă simt bine aici!»”. Doamna mai povestește că, în ultimii ani, o lăsase mai moale cu restaurantele: „Doar la aniversări, sărbători... Dar, oricum, el nu bea constant și niciodată acasă. Doar cu prietenii săi foarte apropiați. I s-a dus buhul că era dificil. Da! Dar la meserie! Că era perfecționist”. Îi adaugă în meniu circumstanțe atenuante: „Greșeala era că el se și amețea cu puțin. Exagera doar când se întânea cu «calibre» d-astea mai grele. Îi plăcea șueta. Nu dau nume...”. Când mergeau pe stradă, o ținea de mână mereu. Ea mergea repede și el mai încet. Și, totuși, cel mai grăbit a fost el. Un actor grăbit...

S-au căsătorit ca să nu facă de râs niște ziariști mincinoși

„L-am cunoscut cu barbă! Se pregătea să înceapă filmările la Ovidiu, al lui Daneliuc. Gheorghe trebuia să fie Ovidiu, dar filmul nu s-a mai făcut...”, rememorează doamna Dinică povestea lor de dragoste. Au „copilărit” mult până să se ia? Doamna se îmbujorează: „Nu. Foarte puțin. El tot bătea apropouri. Că a visat că ne căsătorim... Și tot el zicea: «Dacă am visat, înseamnă că n-o să se întâmple! »”. Și, cum viața bate filmul, deznodământul burlăciei târzii a lui Gheorghe Dinică a fost finalizat cu o remarcă antologică. Prin ’95, revista VIP, condusă pe atunci de George Stanca, a titrat pe prima pagină că Dinică s-a însurat. Nu spunea cu cine, când și niciun alt amănunt. Evident, o făcătură de ziar monden. Au citit și s-au amuzat. Apoi, a doua zi, după o noapte de pritoceală, Georghe i-a zis Gabrielei: „Dacă tot au scris ăștia..., hai să ne luăm, să nu-i facem de râs!”. Doamna Gabriela își aprinde o țigară cu mâinile tremurânde: „N-a fost o cerere... A mers de la sine”.

„Mă făcea să râd tot timpul”

La cununie erau cât-p-aci să rămână fără poze. „Noroc că era cineva de la primărie și ne-a fotografiat. Nici de la nuntă n-avem multe, doar de la biserică...”, devine melancolică doamna Gabi. Oricum, a fost ceva restrâns. La restaurant au fost doar ei doi și nașii, niște rude de-ale miresei. I-a cununat fostul primar George Pădure care i-a întrebat, pe fiecare, la a câta căsnicie sunt. Ginerică a răspuns prompt: „La prima!”, iar mireasa a tăcut, dar a arătat, sfioasă, patru degete. El avea 62 de ani, iar doamna cu vreo ... mai puțin.