Editura Evenimentul si Capital

Spania, în același blocaj politic după alegerile generale

Liderul PSOE, Pedro Sanchez, la sediul din Madrid al partidului, după alegeri (foto:AGERPRES)
Autor: | | 0 Comentarii | 156 Vizualizari

Partidul Popular, al premierului Mariano Rajoy, care condusese țara în ultimele luni, a câștigat, duminică, alegerile parlamentare anticipate, cu 33% din voturi, respectiv 137 de mandate din totalul de 350, așadar sub majoritatea absolută de 176.

Premierul Rajoy speră că partidele politice care au obţinut locuri în Parlament vor ajunge la un acord, în termen de o lună, pentru un nou Guvern condus de formaţiunea sa.

Mariano Rajoy va căuta să convingă celelalte partide să-i susţină învestitura, abordând o strategie care să-i permită depăşirea obstacolelor de care s-a lovit până în prezent, potrivit propriei declaraţii făcute luni, comentează AFP, citată de Agerpres.

„Nu putem rămâne în această situaţie”, cu un guvern care după alegerile legislative din 20 decembrie nu poate rezolva decât probleme curente şi un Parlamemt fragmentat, incapabil să învestească noul Guvern, a spus el, subliniind că Spania are multe provocări în faţa ei, inclusiv negocierile în jurul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Obiectivul său este deci să obţină încrederea Parlamentului cât mai repede, 'la sfârşitul lunii iulie sau începutul lui august'.

Premierul Rajoy vrea să înceapă negocieri la întoarcerea de la Bruxelles, unde va participa, azi, la un Consiliu European consacrat Brexit-ului.

El speră să obţină sprijinul necesar înaintea şedinţei de învestitură a parlamentului, prevăzută pentru 19 iulie, putând fi primit de regele Felipe VI, care îi va consulta pe conducătorii principalelor partide pentru a şti dacă aceştia intenţionează să dispună de voturile necesare învestiturii.

Socialiștii au afirmat, însă, că nu-l vor sprijini pe liderul conservator „nici prin acțiune, nici prin omisiune”.

Socialiștii s-au plasat pe locul al doilea, dar cu cinci mandate în minus față de cele obținute în alegerile din decembrie 2015.

Cesar Luena, numărul 3 al Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, întrebat dacă „socialiştii ar putea să se abţină” la un vot de învestitură, pentru ca Guvernul să treacă, a răspuns că decizia „va veni la timpul său, însă menirea PSOE este să-l înlăture pe Rajoy”.

Partidul liberal, nou-venit pe scena politică, Ciudadanos a obţinut 32 de locuri şi o coaliţie între cele două partide ar avea nevoie de încă şapte locuri pentru o majoritate, deși ele ar putea atrage încă şase locuri de la partidele regionale din Ţara Bascilor şi Insulele Canare.

Spaniolii, chemaţi la urne la trei zile după Brexit, au păstrat stânga radicală din coaliția Unidos Podemos pe locul al treilea, cu 71 de locuri din 350 în Parlament.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate