Șofer de ambulanță mort după ce Salvaera a fost lovită de un camion

Șofer de ambulanță mort după ce Salvaera a fost lovită de un camion

Şoferul unei ambulanţe a murit, iar o asistentă a fost rănită, aseară, în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în municipiul Botoşani.

Autospeciala Serviciului Judeţean de Ambulanţă se deplasa cu doi pacienţi, mamă şi copil, pe Bulevardul Mihai Eminescu din Botoşani, iar la o intersecţie a fost lovită de un camion al cărui şofer nu a acordat prioritate de trecere. Salvarea avea în funcţiune echipamentul de semnalizare acustică şi luminoasă, însă nu a fost observată de şoferul autotrenului, un bărbat de 48 de ani din judeţul Suceava.

Șoferul a murit

În urma impactului violent, şoferul ambulanţei, în vârstă de 56 de ani, dar şi asistenta, în vârstă de 33 de ani, au rămas încarceraţi. După intervenţia echipei de descarcerare, cei doi au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, însă şoferul nu a mai putut fi salvat. La spital a ajuns şi şoferul camionului. Cei doi pacienţi, mama şi copilul, au suferit leziuni uşoare. Poliţiştii de circulaţie au declanşat o anchetă pentru a stabili toate circumstanţele producerii accidentului.

Ne puteți urmări și pe Google News