Societatea Timișoara, indignată de afirmaţile premierului Ponta despre Mircea Mihăieş

Societatea Timișoara, indignată de afirmaţile premierului Ponta despre Mircea Mihăieş

Societatea Timișoara îşi exprimă indignarea şi perplexitatea faţă de afirmațiile premierului Victor Ponta care respinge decorarea de către Președinție a fostei conduceri a ICR susținând că scriitorul și profesorul Mircea Mihăieș ar avea idei și atitudini fasciste.

"Protestăm public față de o asemenea grosolană jignire adusă unei personalități publice dedicate din anii 1990 principiilor democratice și statului de drept și care a respins de nenumărate ori antisemitismul, rasismul și naționalismul primitiv. Cerem tuturor intelectualilor de bună credință să respingă asemenea agresiuni totalitare împotriva unor oameni cu idei și principii culturale și civice diferite de acelea ale baronilor premierului Victor Ponta", se arată în apelul Societăţii Timişoara, care a lansat ”Proclamaţia de la Timişoara”, în martie 1990.

Reamintim că preşedintele Traian Băsescu a propus decorarea fostilor şefi ai Institutului Cultural Român (ICR), dar premierul Ponta a refuzat să contrasemneze decretul de decorare. Şeful statului a sesizat Curtea Constituţională asupra unui posibil conflict juridic între Administraţia Prezidenţială şi Guvern.

Victor Ponta a precizat că a refuzat decorarea celor doi pentru ca au exprimat "opinii anti-româneşti, chiar fasciste".

Ne puteți urmări și pe Google News