Sistemul de VOT a fost ÎNCHIS în SPANIA. PROTESTE INCENDIARE la MADRID

Sistemul de VOT a fost ÎNCHIS în SPANIA. PROTESTE INCENDIARE la MADRID

Mii de persoane, fluturând steaguri spaniole, au manifestat sâmbătă la Madrid, Barcelona şi în alte mari oraşe pentru a apăra unitatea Spaniei, autoritățile spaniole anunțând că au închis sâmbătă sistemul electronic de numărare a voturilor în Catalonia, în cadrul unor noi eforturi de a preveni desfăşurarea referendumului privind independenţa regiunii.

Blocând sistemul de numărare, Madridul ''a anulat'' efectiv referendumul, care a fost deja declarat ilegal, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului de la Madrid, Inigo Mendez de Vigo. Mai mulţi ofiţeri ai Gărzii Civile au afirmat anterior în cursul zilei că au descins la centrul catalan de tehnologie şi comunicaţii, unde se află software-ul pentru sistemul electronic de numărare a voturilor.

La Madrid, manifestanţii s-au strâns în Plaza de Cibeles, în centrul Madridului, la apelul Fundaţiei pentru apărarea naţiunii spaniole (Denas). Arborând drapelul naţional, roşu-galben-roşu, manifestanţii strigau „Catalonia face parte din Spania'', dar şi refrene ale suporterilor de fotbal, precum ''Eu sunt spaniol, spaniol, spaniol”, informează AGERPRES.

Alţi manifestanţi strigau chiar ”Puigdemont, la închisoare”, referire la Carles Puigdemont, şeful executivului regional separatist catalan, care sfidează guvernul şi justiţia spaniolă organizând duminică referendumul, interzis de către Madrid, care îl consideră anticonstituţional.

Ne puteți urmări și pe Google News

La Barcelona, mai multe sute de persoane, fluturând drapele spaniole, au manifestat în faţa clădirii unde se află sediul executivului catalan, aflat la originea referendumului. Manifestaţii pentru unitatea Spaniei au avut loc, de asemenea, în sudul ţării, în Sevilla şi Malaga, în Alicante şi Valencia (sud-est), în Santander şi Valladolid (nord), precum şi în Galicia, în Santiago de Compostela şi La Coruna (nord-vest).