Sindicaliștii independeți din Petrom deplâng situația angajaților. Și o laudă pe a lui Luca

Sindicaliștii independeți din Petrom deplâng situația angajaților. Și o laudă pe a lui Luca

Liderii de sindicat neafiliați grupului sindical controlat de Liviu Luca susțin că, la mai bine de zece ani de la privatizarea Petrom, situația angajaților s-a înrăutățit grav. Și că ”non-combatul interesat” al inculpatului Liviu Luca ar sta la baza acestei situații.

”Este simplu ceea ce se întâmplă: ei duc o luptă pentru îmbogățire rapidă, iar noi pentru emancipare. I-am solicitat domnului Luca să încercăm să redăm o demnitate socială angajaților Petrom, pe măsura cantității și calității muncii. Trebuie să eliminăm mentalitatea că sunt pe moșia lor”, spune Mirel Bălășoiu, liderul Sindicatului liber independent Petrosind Craiova. Alături Sindicatul Petrom Suplac – Marghita, Sindicatul petroliștilor Drăgășani și cel de la Găești, Petrosind-ul din Craiova reprezintă ultimele organizații neafiliate Sindicatului Național Petrom – Energie, condus de Liviu Luca. Acest sindicat a obținut reprezentativitatea la nivel de unitate, contestată însă în instanță de sindicaliștii independenți.  Însă negocierile sindicale relevante – cum ar fi cea a contractului colectiv de muncă - mai sunt purtate acum doar între conducerea OMV Petrom și gruparea sindicală controlată de Liviu Luca, cel care în vara anului trecut a fost condamnat pe fond la închisoare cu executare, sentința nefiind însă definitivă.

Un contract de muncă tot mai subțire

Ultima variantă a contractului colectiv de muncă negociat de conducerea OMV Petrom cu federația sindicală controlată de Liviu Luca a dus la pierderea a numeroase drepturi ale angajaților, arată sindicaliștii independenți. ”Angajatorul nu mai are obligația de a reangaja pe același post persoana care revine din concediul de îngrijire a copilului până la vârsta de doi ani. Angajatorul nu mai are obligația să ia măsuri pentru ameliorarea condițiilor de muncă și nu mai are obligația de a le discuta în Comisia de sănătate și securitate în muncă. Angajatorul nu mai are obligația să coreleze ajutorul de căsătorie, naștere sau adopție de salariul minim pe companie”, sunt printre drepturile pe care pierdute odată cu negocierea contractului colectiv de muncă în cadrul OMV Petrom SA, în cursul anului trecut. După cum calculează reprezentanții Sindicatului liber independent Petrom Suplac – Marghita, actualul contract negociat de echipa controlată de Liviu Luca are 119 articole față de 168 și 50 de pagini față de 141, câte număra vechiul document.

Muncă mai multă

”La privatizare, Petrom avea 70.000 de salariați, iar acum mai sunt un picuț peste 16.000. Un salariat a ajuns să facă mai multe activități și să mai fie plătit doar pentru una. Sarcinile lucrătorilor s-au triplat. Au dispărut categorii profesionale din rândul angajaților, dar activitatea a rămas aceeași. Negocierea contractului colectiv de muncă a fost viciată”, mai sintetizează Mirel Bălășoiu. Alături de alți aproximativ 100 de angajați ai OMV Petrom a protestat anul trecut în fața sediului din Viena al OMV. Nimic nu s-a schimbat, susțin sindicaliștii. ”Salariații din România au ajuns să fie plătiți de opt ori mai puțin decât colegii lor austrieci. Spre exemplu, cel mai mic salariu oferit unui operator de extracție din Austria este de 2500 de euro, iar celor români le este plătit un salariu de aproximativ 450 de euro”, mai arată Bălășoiu.

De ce non-combat?

Liviu Luca nu a cedat atât de ușor în fața cerințelor conducerii OMV Petrom, dacă nu ar fi fost ”stimulat”, susțin surse apropiate negocierilor. De altfel, de non-combatul lui Liviu Luca s-a exprimat public și liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, adresându-se premierului Victor Ponta, fără urmări, însă. Sindicaliștii independenți vorbesc însă de faptul că acest non-combat este ”stimulat” prin sume importante de bani care ajung din conturile OMV Petrom în cele ale apropiaților lui Luca. Cea mai la îndemână ”stimulare” o reprezintă alocările financiare pentru diferite forme de pregătire profesională a sindicaliștilor. Însă o altă rețea invocată implică și numele agenției de turism Perfect Tour, care – susțin sindicaliștii independenți – și-a asigurat jumătate din cifra de afaceri din relațiile cu OMV Petrom. Perfect Tour este controlată de Corina Păcuraru, fosta soție a lui Maricel Păcuraru, condamnat definitiv, la finele anului trecut, la patru ani de închisoare cu executare în dosarul polițelor de asigurare pentru angajații Poștei Române. Maricel Păcuraru este un cunoscut apropiat și partener al lui Liviu Luca în mai multe afaceri.

Tăcere ”cât ai zice vacanța perfectă”

Evenimentul Zilei a încercat să obțină poziții referitoare la situația de la OMV Petrom de la toate părțile implicate. Cei de la OMV nu au răspuns solicitării transmise lor în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Nici sindicalistul Liviu Luca nu a considerat că merită să explice de ce a acceptat eliminarea atâtor articole din contractul colectiv de muncă și dacă în relația dintre OMV Petrom și Perfect Tour are vreun interes. De altfel, singura companie care a emis un răspuns a fost Perfect Tour. ”Cei mai experimentați consultanți Perfect Tour au preluat solicitarea ta (…). Vei primi răspuns cât ai zice «Vacanța Perfectă»”, se arată în răspunsul automat primit în urma solicitării redactate de Evenimentul Zilei către cei de la Perfect Tour. Răspunsul automat nu a mai fost urmat de niciunul la obiect.

O sentință greu de motivat

”Adversar” al sindicaliștilor independenți din cadrul Petrom, Liviu Luca a fost condamnat în ”dosarul Petromservice” la șase ani de închisoare cu executare și achitarea unor despăgubiri de peste 38 de milioane de euro pentru spălare de bani și delapidare. Sentința a fost pronunțată de Tribunalul București la jumătatea lui iulie anul trecut la judecata pe fond, deocamdată nefiind formulată nicio contestație. Motivul: din iulie anul trecut și până acum sentința nu a apucat să fie motivată. ”Nu putem să vă spunem când va fi motivată sentința, asta depinde de judecător. Nu putem să vă spunem de ce a fost depășit termenul legal”, au răspuns reprezentanții Tribunalului București la solicitarea Evenimentului zilei referitor la termenul cu mult depășit al motivării din dosarul Petromservice.