Editura Evenimentul si Capital

Simona Halep, reacție de NUMĂR UNU după victoria ZDROBITOARE de la Roland Garros

Autor: | | 1 Comentarii | 2117 Vizualizari

Simona Halep a jubilat după victoria fără istoric obținută în fața Gabrinei Muguruza. Jucătoarea de tenis din Constanța a dezvăluit că a avut o tactică specială pentru această partidă.

După eșecurile suferite în precedentele două finale la roland Garros, Simona Halep speră să obțină revanșa și să ridice trofeul deasupra capului.

„Sunt foarte, foarte fericită că am câștigat acest meci. Garbine este un adversar de temut, dar am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale mele. Nu am vrut să renunț la absolut nicio minge, am luptat pentru fiecare punct. Mi-am spus că dacă o să cîștig primul set în acest fel, trebuie să îmi mențin stilul. Am făcut tot ce am putut pentru a ajunge în finală. Mă bucur că am încă o șansă de a câștiga trofeul de la Roland Garros, sper să fiu mai bună decât anul trecut pentru că este turneul meu de Grand Șlem preferat”, a declarat Simona Halep la finalul semifinalei.

Simona Halep, numărul 1 mondial, a zdrobit-o pe Garbine Muguruza – 6-1,6-4 - și a atins, pentru a treia oară, finala de la Roland Garros. În același timp, Simona a reușit să-și mențină poziția de lider.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: simona, halep, roland, garros



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sport

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate