Simona Halep: „Serena, ești cea mai bună”

Simona Halep: „Serena, ești cea mai bună”

Sportiva „tricoloră” a pierdut, ieri, finala Turneului Campioanelor, disputată contra liderului WTA, scor 3-6, 0-6. La final, românca a avut puterea să recunoască superioritatea americancei, care a dominat ultimul deceniu din tenisul mondial.

Simona Halep a terminat cu capul sus Turneul Campioanelor, ce s-a desfășurat săptămâna trecută, la Singapore. Tenismena „tricoloră” a pierdut fără drept de apel, ieri, finala jucată împotriva Serenei Williams, scor 3-6, 0-6, dar a rămas cu satisfacția de a fi bătut-o în faza grupelor pe lidera WTA (scor 6-0, 6-2).

În partida ce a avut ca miză prestigiosul trofeu, Simona nu a mai putut să producă o nouă surpriză și a câștigat doar trei game-uri contra Serenei.

Cu toate acestea, românca s-a declarat mulțumită de evoluția din Singapore, la finalul căreia cota ei a crescut și mai mult. În plus, Halep s-a ales cu un cec în valoare de 971.000 de dolari și 890 de puncte WTA. Începând de astăzi, constănțeanca se va afla pe locul al treilea al ierarhiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„A fost un vis să fiu aici”

Simona a vorbit la finalul întâlnirii și a recunoscut că Serena Williams este cea mai valoroasă jucătoare de tenis.

„Serena, eşti cea mai bună şi felicitări pentru că ai încheiat iar anul pe poziţia 1 în lume”, a spus Halep, cea care a descris în câteva cuvinte și experiența pe care a avut-o la Singapore.

„A fost o săptămână incredibilă și m-am simțit minunat. A fost un vis să fiu aici. Mulțumesc echipei mele, părinților, prietenilor mei și tuturor celor care m-au susținut.”

I-a mulțumit Simonei, pentru calificare

Serena Williams a ținut să-i mulțumească Simonei Halep. Americanca nu a trecut cu vederea calificarea din grupe ce i s-a datorat româncei. Dacă sportiva „tricoloră” ar fi pierdut cu 2-0 meciul cu Ana Ivanovici, și nu cu 1-2, atunci sârboaica ar fi evoluat în semifinale.

„E un moment foarte special pentru mine. A fost o atmosferă minunată și le mulțumesc fanilor din Singapore. M-am simțit foarte bine și îmi doresc să revin aici. Vreau să le mulţumesc fanilor, mamei şi echipei mele. Nu în ultimul rând, vreau să-i mulţumesc Simonei. Dacă ea nu ar fi câştigat acel set cu Ana Ivanovici, eu nu aş mai fi fost aici”, a afirmat Williams.

Pentru succesul obținut pe tărâm asiatic, Serena a primit din partea organizatorilor un cec în valoare de 2,047 milioane de dolari şi 1.340 de puncte WTA.