Simona Halep, doborâtă de durere înainte de Indian Wells

Simona Halep, doborâtă de durere înainte de Indian Wells

Tenismena „tricoloră” și-a amânat, ieri, cel de-al doilea antrenament al zilei, după ce a aflat că Nicia Arghir, văr primar, s-a sinucis la vârsta de 29 de ani.

Simona Halep a primit o veste cutremurătoare, ieri, în timp ce se pregătea să iasă pe unul dintre terenurile de antrenament ale turneului de la Indian Wells. Cea mai bună jucătoare de tenis din România a fost anunțată de familie că Nicia Arghir, văr primar, s-a sinucis luni seară, la vârsta de 29 de ani.

Jocurile de noroc și dragostea

O decepție suferită în dragoste, dar și problemele financiare l-au determinat pe machidon să recurgă la gestul extrem.

Pasionat de jocurile de noroc, se pare că Nicia se împrumutase la cămătari pentru a încerca să recupereze o sumă importantă pierdută în cazinouri. Arghir a jucat tenis în adolescență, a renunțat la acest sport, apoi a antrenat câteva grupe de juniori. Tania Halep, mama Simonei, este soră cu mama tânărului care a ales să-și pună capăt zilelor.

Tenismena și-a anulat cea de-a doua ședință de pregătire a zilei, iar aseară (n.r.-după închidere ediției) urma să ia o decizie legată de participarea la Indian Wells, competiție care debutează mâine. Simona ar vrea să vină la înmormântarea vărului ei și să fie alături de familie.

FOTO: Nicia Arghir FOTO: LIBERTATEA

Ar putea să cadă în clasament

Pe de altă parte, absența de la turneul californian ar putea să o afecteze serios. Aflată pe poziția a 3-a în ierarhia WTA, Halep ar putea fi depășită de Petra Kvitova (Cehia). Românca este calificată direct în turul al doilea și ar urma să evolueze contra câștigătoarei meciului dintre iberica Silvia Soler-Espinoza (64 WTA) și o jucătoare venită din faza calificărilor.