Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

SENATUL EZV: Adam Michnik şi etica iubirii

7389ed1dc19832cce205159675276323
Autor: | | 24 Comentarii | 0 Vizualizari

Horia-Roman Patapievici: "Scena se petrece la Ambasada Poloniei. Ocazia este o recepţie, oferită de ambasadorul Poloniei în onoarea lui Lech Wałesa şi Aleksander Kwasniewski, amândoi foşti preşedinţi ai Poloniei - primul din partea fostei „Solidarităţi”, cel de-al doilea din partea fostului partid comunist."

Au fost invitaţi şi doi foşti preşedinţi români: Ion Iliescu, din partea fostului partid comunist, şi Emil Constantinescu, din partea fostelor partide istorice. Wałesa şi Kwasniewski nu păreau să se agreeze prea mult. Se ignorau, fără rictus. Şi românii se ignorau între ei, dar cu rictus. În schimb, amorul încrucişat era total. Iliescu s-a repezit să îl îmbrăţişeze pe Wałesa cu o căldură nejucată, la care Wałesa a răspuns cu o efuziune lipsită de rezerve. Cum ar veni, comunistul din nomenclatură fraterniza peste graniţe cu muncitorul din sindicatul anticomunist. Acelaşi joc, de partea discipolului autodesemnat al seniorului Coposu, faţă de reprezentantul desemnat al foştilor comunişti polonezi. Toţi se îmbrăţişau ca fraţii. Dar, lucru semnificativ, nu direct, ci încrucişat. Şi nu formal, ci fierbinte. Pupat piaţa endependenţi? Poate. Peste graniţe, contrariile par a se putea îmbrăţişa. Fireşte nu într-o îmbrăţişare reală, căci, în exemplul meu, nu oamenii reali se luau fierbinte în braţe, ci funcţiile lor trecute - ceea ce conferea spectacolului un aer de un irezistibil grotesc flaubertian: trecutul funcţiei de preşedinte din Polonia se îmbrăţişa călduros cu trecutul funcţiei de preşedinte din România. Dar prezenturile atâtor forme conflictuale de trecut se pot oare îmbrăţişa între ele? Şi dacă da, cum putem evalua această îmbrăţişare: drept morală; drept pragmatică; drept politică; drept cinică; cum? Aceasta este întrebarea la care se străduieşte să găsească un răspuns Adam Michnik, în cartea sa „Mărturisirile unui disident convertit” (Polirom, 2009; traducere şi note de Sabra Daici; prefaţă de Vladimir Tismăneanu; postfaţă de Józef Tischner). Răspunsul său este şi impopular, şi plin de suferinţă - iar pentru oricare dintre taberele aflate în conflict, inconcludent. Răspunsul lui Michnik la problema ridicată de încheierea „războiului polono-polonez” (aşa numeşte Michnik perioada comunismului în Polonia) prin prăbuşirea paşnică a comunismului este: semnul distinctiv al democraţiei poloneze trebuie să fie nu spiritul revanşei, ci simţul milei; pentru a obţine dreptatea, trebuie să ucidem în noi „logica ucigătoare a revanşei” (Ioan Paul II), oricât de îndreptăţită ne-ar apărea ea; căci, se întreabă Michnik, ce înseamnă a ierta? A ierta „înseamnă să renunţăm conştient la dreptatea care ni se cuvine, în numele milosteniei”. Acesta este răspunsul lui Michnik. Teribil răspuns, pentru că el implică renunţarea la dreptatea care ni se cuvine. Cum se vede, nu este un răspuns-soluţie, ci un răspuns-responsabilitate. Unul care pune povara responsabilităţii pe umerii celui care încearcă să facă dreptate prin soluţii de-a gata (cum face, de altfel, şi justiţia). Prin acest tip de răspuns, Michnik a devenit suspect tuturor taberelor: celei din care provine (grupul Solidarităţii), celei de care se simte politic afin (stânga laică), cât şi celei pe care o respectă şi admiră din patriotism şi prin filosofie (Biserica Romano- Catolică - pentru Michnik aceasta este, tout court, Biserica poloneză). În plus, simte că a devenit suspect şi în ochii fiului său. Unul dintre cele mai frumoase texte din această carte, eseul „Furie şi ruşine” (1994), se încheie cu această mărturie înfrântă: „Am sentimentul lipsei de sens a lucrurilor pe care le scriu. Câteodată mă gândesc cu disperare că nici Polonia nu ne este comună. Că nu ştim să discutăm omeneşte despre trecutul nostru. Că fiul meu mă va întreba peste ani de ce i-am apărat pe comunişti după 1989. Şi nu ştiu dacă voi fi capabil să-i explic”. Michnik, însă, nu îi apără pe comunişti. Michnik apără un concept general şi dificil de filosofie politică. „Cheia (poziţiei mele), spune Mich nik, este respingerea radicală a utopiei societăţii perfecte, autonome, fără proprietate privată şi fără inegalităţi”. Societatea trebuie concepută în mod realist. Atât cei care în democraţie cer imediat dreptatea-revanşă (anticomuniştii absolutişti, cum îi numeşte Michnik), cât şi cei care caută să scape responsabilităţii pentru faptele comise în trecut ori prelungite în prezent (comuniştii nepocăiţi) sunt adepţii ideii că există un model de societate perfectă, care poate fi impusă societăţii în mod legitim, chiar şi cu forţa. Michnik a învăţat însă de la Leszek Kołakowski (unul dintre maeştrii săi) că orice societate este caracterizată printro tensiune pe care stânga laică o ignoră, dreapta religioasă o neagă, iar populismul o instrumentalizează - tensiunea între sacrum şi profanum: „Progresismul şi integrismul reprezintă două modalităţi periculoase de a înlătura tensiunea”, spune Michnik, deoarece tensiunea este un element inamovibil al prezenţei noastre în lume. Când citim astfel de afirmaţii în cărţile lui Leo Strauss (de pildă), nu ne mirăm. Dar când le găsim enunţate ca principii ale acţiunii publice sub pana unui om atât de activ politic cum este Adam Michnik, rămânem surprinşi. Ceea ce este extraordinar la Michnik e efortul supraomenesc de a rămâne fidel unei idei de societate care nu este doar o idee, ci este în mod ireductibil o experienţă a inimii, prin iubire, prin fidelitate, prin rezistenţa în faţa minciunii, a trădării şi a torturii. În impopularele opţiuni etice asumate de Adam Michnik simţi camaradul încarcerat care nu a trădat niciodată. Or, cine a trecut pe acolo ştie că un singur lucru te poate salva de la trădare, în ceasul cel greu: iubirea. O iubire mai mare decât orice idee. Ei bine, în numele acestei iubiri şi-a luat Adam Michnik libertatea de a-i provoca pe toţi cei care şi-au făcut o profesie din confuzia între revanşă (poate dreaptă) şi justiţie (poate justificată). A ales calea cea mai grea, pentru că, simţim asta la el, a iubit cel mai mult.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
11:13 Portretul-robot al viitorului premier. Cine vine la Palatul Victoria 09:38 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 07:36 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 07:30 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 07:16 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate