Senatorul Fifor CONFIRMĂ ce spune Dragnea despre DISCUȚIILE Oprea-Steriu-Iohannis de la COTROCENI

Senatorul Fifor CONFIRMĂ ce spune Dragnea despre DISCUȚIILE Oprea-Steriu-Iohannis de la COTROCENI

Liderul senatorilor social-democraţi Mihai Fifor confirmă vineri ceea ce a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu o zi în urmă, referitor la faptul că a auzit de la un alt senator de Neamţ despre existenţa unor discuţii dintre liderii UNPR Gabriel Oprea şi Valeriu Steriu şi preşedintele Klaus Iohannis care ar fi avut loc la Palatul Cotroceni pe tema unor viitoare alianţe. 

Mai exact, Mihai Fifor, care este şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, confirma discuţiile avute, la începutul săptămânii, la sediul central al partidului, în prezenţa mai multor colegi, în urma cărora ex-senatorul UNPR Octavian Bumbu, actual PSD, a venit cu informaţii legate de întrevederea dintre şeful statului şi Gabriel Oprea. 

"Nu e normal ca instituţiile statului să se implice în negocierile politice ale partidelor. Separarea puterilor în stat nu ar trebui să fie un deziderat, ci o realitate. (...) Problema nu este cine a oferit informaţia legată de discuţiile de la Cotroceni. În acest caz, nu pun la îndoială veridicitatea celor spuse de noul nostru coleg, Octavian Bumbu, ci dacă se confirmă că întâlnirea privind posibila fuziune dintre PNL şi UNPR ar avea girul de la preşedintele ţării. În acest caz, separarea puterilor în stat ar fi doar o frază neaplicată din Constituţie. Aşa cum social-democraţii au decis la şedinţa CEx de la Târgovişte, conducerea partidului menţine posibilitatea unui dialog cu UNPR, într-un termen rezonabil, însă spune tranşant că PSD va merge singur la alegerile parlamentare, indiferent dacă UNPR acceptă, sau nu, fuziunea cu social-democraţii", a declarat Fifor, potrivit unui comunicat remis Agerpres. 

Informaţia conform căreia liderii UNPR Valeriu Steriu şi Gabriel Oprea s-ar fi întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis trebuie lămurită, pentru că ar fi vorba despre implicare neconstituţională a şefului statului în viaţa de partid, consideră preşedintele PSD, Liviu Dragnea. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Imediat după alegeri, dl Steriu şi am înţeles că şi dl Oprea au avut o întâlnire cu cei de la PNL fără ca nouă să ne spună că ar vrea să meargă la PNL şi înainte să meargă să aibă de la noi o contra-ofertă, dincolo de faptul că tipul ăsta de licitaţie politică nu e sănătoasă şi în general PSD nu participă la aşa ceva. Mi s-a părut incorect. Un senator care a venit la noi - a zis că nu vrea să meargă către PNL - ne-a spus că dl Oprea le-a spus că inclusiv cu dl Iohannis a discutat subiectul ăsta. Mi se pare o informaţie care, dacă se dovedeşte reală, e ceva foarte grav. Cred că dl Oprea şi dl Steriu şi dl Iohannis ar trebui să lămurească dacă au avut în trei sau câte doi discuţii pe această temă, pentru că ar fi implicare neconstituţională a preşedintelui în viaţa partidului", a declarat Dragnea la Târgovişte, joi, unde a avut loc reuniunea CExN al PSD. 

Dragnea a precizat că senatorul care a povestit despre aceste discuţii este Octavian Bumbu şi a susţinut că alţi nouă colegi au auzit ceea ce a spus senatorul de Neamţ.