Editura Evenimentul si Capital

Ședință PSD. Dragnea: Premierul ne-a asigurat că până la 15 noiembrie proiectul pentru buget va fi trimis în Parlament

FOTO: Nicu Dîrdîiac
Autor: | | 1 Comentarii | 986 Vizualizari

Conducerea restrânsă a Partidului Social Democrat s-a reunit astăzi la sediul central al partidului. Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a precizat la finalul ședinței că prim-ministrul Victor Ponta a transmis, în cadrul BPN, că până la 15 noiembrie proiectul privind bugetul pe anul viitor va fi trimis în Parlament.

UPDATE 13.40 - Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a spus că printre prioritățile legislative prioritare pentru sesiunea parlamentară care începe mâine se numără Codul Fiscal, legea salarizării, dar și legea achizițiilor publice. 

Principalele declarații ale președintelui interimar al social-democraților:

  • Am discutat despre prioritatile legislative. Pe primul loc e Codul Fiscal. Asa cum am convenit joi, calendarul e foarte strans. Astazi se intruneste comisia economica de la Senat. Maine seara sa ajunga la Camera si dupa sa avem votul final in Camera Deputatilor. Duminica sa ajungă la președinte spre promulgare, iar luni să fie în Monitorul Oficial. Asa cum am convenit joi, e un proiect de lege care va fi analizat de partidele parlamentare dupa modelul folosit la Codul Fiscal. Toate partidele trebuie sa isi aduca aportul ca forma finala sa fie cea agreata.
  • Am discutat despre buget. Pentru corelare, s-a discutat cu Rovana Plumb- proiectul salarizarii trebuie sa fie adoptat inainte de buget.
  • Am discutat ca si o prioritate legea achizitiilor publice. E un proiect venit de la Guvern. E important ca sa adoptam in acest an.Au fost perioade chiar si de 2 ani de intarzieri. A fost o informare despre alegerile de aseara de la Senat. 

UPDATE 13.25 - Premierul Victor Ponta a spus la finalul ședinței că nu există nicio problemă de comunicare cu miniștri Guvernului. 

”Stiti, o sa fi dificil de fiecare data cand apare vreo barfa .. V-a spus si domnul Dragnea foarte clar, v-am spus si eu. Ministri unde comunica? Nu tot la TV? Avem proiecte importante, vine legea achiziţiilor publice, avem legea salarizării. Toate proiectele Guvernului merg în Parlament. Toate proiectele importante au trecut şi ne apucăm de treabă în continuare. Sigur că da, cu cât ne consultăm mai mult, cu atât mai bine (n.r. - cu președintele Iohannis)”, a spus preemierul Victor Ponta. 

UPDATE 11.20 - Premierul Victor Ponta a ajuns și el la ședința partidului, fără a face vreo declarație. La începutul ședinței, Dragnea i-a anunțat pe toți colegii din conducerea partidului de schimbarea liderului de grup al senatorilor social-democrați.

“Vreau să vă anunţ, aşa cum aţi văzut şi la televizor, ieri au avut loc alegeri la Senat, a fost ales lider de grup domnul Mihai Fifor, căruia îi urez succes şi, prin asta, îi spun că este şi susţinut de conducerea partidului. Vreau să vă rog, domnule Fifor, ca, aşa cum domnul Ilie Sârbu a ţinut grupul de la Senat unit, să faceţi acelaşi lucru. Ilie Sârbu a ajutat foarte mult partidul şi în funcţiile publice pe care le-a ocupat a ajutat această ţară. Vreau să anunţ încă o dată că va avea toată susţinerea mea pentru următoarele decizii personale de a candida pentru o funcţie sau alta, respectiv vicepreşedinte la Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi. Este un om cu experienţă şi PSD nu îşi poate permite ca oameni cu experienţă să nu fie folosiţi. 
 
Este important, de asemenea, ca ce am vorbit aseară la grupul de la Senat, să aveţi o relaţie strânsă cu colegii deputaţi. De asemenea, trebuie să onorăm şi noi, la acelaşi nivel, atitudinea colegilor de la UNPR, comportamentul colegilor de la UNPR este exemplar, s-a văzut în toată activitatea din Parlament. Relaţiile dintre noi trebuie să fie la fel de strânse ca până acum”, a spus Dragnea. 
 
Referitor la o posibilă remaniere guvernamentală, Draganea a precizat că nu are cum să îi ceară premierului acest lucru. 
 
”Vreau să mai spun ceva, cu speranţa că putem închide unele speculaţii. Nu am în minte să îi cer premierului vreo remaniere. Categoric, nu. Remanierea este decizia premierului. Din cîte ştiu, nu are în minte aşa ceva, nici eu, nici domnul Oprea. Sunt speculaţii de presă. Ce am cerut este ca, periodic, miniştrii să facă anumite informări despre activitatea din Guvern. În ce priveşte Codul Fiscal, aţi văzut, împreună cu colegii din coaliţie am avut o discuţie bună, cu liderii celorlalte partide parlamentare şi a ieşit o formă finală a Codului Fiscal care este identică cu forma adoptată în Parlament prima dată. O spun, de faţă cu premierul: este Codul Fiscal pe care premierul l-a înaintat în Parlament, este primul premier care a avut curajul să propună României măsuri fiscale care să genereze creştere economică. Ce am făcut noi a fost ca aceste măsuri să fie aplicate etapizat. Faptul că am avut consens politic ne dă speranţă că putem întruni un consens politic pe teme majore care trebuie să dureze în timp. Credem că un climat politic bazat pe dialog este mult mai eficient decât un război politic permanent”, a explicat Liviu Dragnea.

Referitor la o posibilă remaniere guvernamentală, Draganea a precizat că nu are cum să îi ceară premierului acest lucru. 

Unul din punctele de pe ordinea de zi a BPN se referă la clarificarea categoriilor de funcționari publici, dar și Codul Fiscal precum și votul prin corespondență. 

UPDATE 11.00 - Vicepremierul Gabriel Oprea participă și el la ședință. Acesta nu a dorit să facă nicio declarație. 

Unul din subiectele de pe ordinea de zi a ședinței va fi modul de comunicare dintre miniștri și PSD, dar și prioritățile legislative din sesiunea parlamentară care începe mâine. 



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate