Se apropie funia de par! Documentele Armatei vor fi desecretizate în dosarul Mineriadei din 1990

Se apropie funia de par! Documentele Armatei vor fi desecretizate în dosarul Mineriadei din 1990

La cererea Parchetului General, Guvernul a elaborat un proiect de hotărâre care prevede desecretizarea unor documente emise de Ministerul Apărării Naţionale referitoare la perioada Mineriadei

Potrivit documentului înregistrat la Secretariatul General al Guvenului, este vorba despre o notă raport şi mai multe situaţii privind produse şi bunuri materiale. Se are în vedere că dezvăluirea acestora, după 27 e ani, nu mai poate prejudicia siguranța națională. „Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ a solicitat declasificarea informaţiilor clasificate secrete de stat, cuprinse în documentele emise de MApN, în luna iunie 1990, întrucât dezvăluirea acestora nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Inculpați cu greutate: Iliescu, Roman, Măgureanu și Gelu Voican-Voiculescu

În dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie ’90, procurorii militari din cadrul Parchetului ÎCCJ au dispus, pe 23 decembrie 2016, inculparea pentru infracţiuni contra umanităţii faţă de: Ion Iliescu – la data săvârşirii faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, Petre Roman – prim-ministru al Guvernului interimar al României; Gelu Voican Voiculescu – viceprimministru al guvernului interimar al României; Virgil Măgureanu – director al Serviciului Român de Informaţii și a generalului Mugurel Florescu – adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare. Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum și vătămarea fizică şi psihică a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a altor 1.242 de persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News