Editura Evenimentul si Capital

Scriitorul Alex Ștefănescu, despre disputele cu Lucian Boia: "Dacă ar depinde de mine, i-aş retrage diploma de Bacalaureat" | "Vremea întrebărilor" cu Robert Turcescu

Scriitorul Alex Ștefănescu
Autor: | | 29 Comentarii | 11058 Vizualizari

Cunoscutul critic literar vorbește despre eternele lui dispute cu istoricul Lucian Boia și definește revolta mediocrilor față de persoanele performante.

 - Robert Turcescu: Aveți o dispută, de la distanță, e adevărat, cu Lucian Boia. Pe unde-l „prindeți”, la TV sau în conferințe publice, nu ezitați să-i criticați scrierile. Și nu numai scrierile. Ce-i reproșați lui Boia?

- Alex Ștefănescu: Din dorința de a avea succes, Lucian Boia sacrifică adevărul istoric. Își denigrează țara pentru a atrage atenția asupra lui. Este ca și cum cineva și-ar pălmui mama la o emisiune TV, în direct, pentru a face rating. Despre mistificările flagrante (prezentate ingenios ca demistificări) la care recurge acest teribilist cu părul alb a scris o carte întreagă strălucitul istoric Ioan-Aurel Pop, profesor universitar, academician, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, recunoscut ca om de știință de o mare probitate în lumea academică europeană: „Istoria, adevărul și miturile”, reeditată la sfârșitul anului trecut, dar ignorată de admiratorii lui Lucian Boia. Existând această carte, nu trebuie să mă erijez eu în istoric, ca să demonstrez falsitatea afirmațiilor defăimătoare ale lui Lucian Boia la adresa României.

-La ce va referiți?

-Unele sunt de o stridență sesizabilă chiar și de către un nespecialist: că România nu are drepturi istorice asupra Transilvaniei, că aproape tot ce s-a realizat valoros la noi se datorează străinilor, că România s-a românizat prin măsuri abuzive... Dar unele dintre ideile aberante ale lui Lucian Boia cad în raza competenței mele. El pretinde, de exemplu, că Eminescu e un poet minor, un imitator al romanticilor germani, că i-a cucerit pe români doar prin muzicalitatea versurilor etc. Asemenea idei dovedesc o opacitate de nescuzat față de poezie (dacă ar depinde de mine, i-aș retrage lui Lucian Boia diploma de Bacalaureat).

Mi-ar trebui toate paginile acestui număr din ziarul Evenimentul zilei ca să inventariez splendorile din poezia lui Eminescu și, implicit, să dovedesc ce greșită e evaluarea făcută de Lucian Boia. De altfel, lucrez în prezent pentru Editura All, la o serie de studii, Eminescu, poem cu poem, dintre care primele două, despre „Luceafărul” și „Călin (file din poveste)”, vor fi lansate la Târgul de Carte Gaudeamus din noiembrie.

-Cum vă explicați, totuși, că Lucian Boia e în topul celor mai vânduți autori la târgurile de carte?

-Defăimarea și persiflarea românilor chiar de către români, cu un straniu masochism, este astăzi o tristă modă (având drept cauză ascunsă exasperarea pe care ne-a provocat-o de-a lungul timpului distrugerea civilizației românești − de către regimul comunist, în perioada de după război, și de către un regim comunist rezidual, în perioada postcomunistă). Deznădejdea cronică ia forma unei dorințe de autodistrugere. Sunt însă și cazuri când negativismul se explică prin tendința de a da vina pe alții pentru eșecurile proprii: „Aș fi putut eu face multe, dar poți să faci ceva cu românii ăștia?”, întreabă retoric câte un… român.

-Suntem ipocriți, noi, românii?

-Nu suntem ipocriți, suntem triști și descurajați pentru că trăim urât într-o țară în care s-ar putea trăi frumos. Avem oameni inteligenți și talentați, avem un pământ cu locuri paradisiace, avem o tradiție, avem poa te și un viitor, dar n-avem prezent. Este exact si tuația din versurile lui Octavian Goga (le citez repede, ca să nu vină Alexandru Florian și să ceară și interzicerea acestui poet): „La noi sunt codri verzi de brad/ Și câmpuri de mătasă,/ La noi atâția vulturi sunt,/ Șiatâta jale-n casă./ Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne-asculte;/ La noi sunt cântece și flori/ Și lacrimi multe, multe…”. Vinovați de această situație sunt, indiscutabil, cei care ne conduc.

-Trebuie să-mi povestiți ceva: cum de v-ați împăcat cu Nicolae Manolescu? Nu e același Manolescu pe care-l acuzați că a cenzurat un articol anti- Ponta care ar fi trebuit să apară în Romania literară?

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate