Gheţarul Scărişoara ar putea fi cel mai mare bloc subteran de gheaţă din lume. Cel puţin aşa arată cercetările preliminare realizate de speologii clujeni de la Institutul de Speologie "Emil Racoviţă", în colaborare cu Asociaţia Speologică "Sfinx" din Gârda.

Potrivit cercetărilor preliminare volumul blocului de gheaţă de la Scărişoara ar putea să depăşească 112.000 metri cubi, cel mai mare bloc de gheaţă subterană din lume fiind considerat, la ora actuală, gheţarul din peştera Dobsinska, din Slovacia, care are între 107.000 şi 112.000 de metri cubi.

Sondajele realizate cu ajutorul unui radar, pentru a fi studiată grosimea gheţii în profunzime, arată că Gheţarul Scărişoara are grosimi între 11 metri şi 36 de metri, motiv pentru care speologii cred că volumul acestuia este mai mare decât cel al gheţarului din Slovacia.

Acum este în curs de realizare un studiu 3D pentru stabilirea exactă a dimensiunilor gheţarului din Apuseni. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Speologice "Sfinx" Gârda, Christian Ciubotărescu, rezultatele definitive vor fi publicate după ce vor fi finalizate toate calculele şi proiecţia tridimensională a blocului de gheaţă.

Cercetătorii Institutului de Speologie "Emil Racoviţă" din Cluj Napoca efectuează mai multe studii legate de Gheţarul Scărişoara. Între acestea se află cele care "vizează reconstituirea schimbărilor climatice din ultimii 2.000 de ani (schimbări de temperatură, precipitaţii şi de vegetaţie)", pe baza depozitului de gheaţă din peştera Gheţarul Scărişoara, după cum a precizat geologul Aurel Perşoiu, fost cercetător la I.S.E.R., în prezent doctorand la universitatea University of South Florida din Statele Unite.  

Prima peşteră, monument al naturii

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Christian Ciubotărescu, primele menţionări despre Gheţarul Scărişoara ca obiectiv turistic au fost făcute în 1847 şi 1857, unde se arată echiparea cu scări de lemn a avenului de intrare în gheţar. "Acest lucru dovedeşte faptul că acesta era cunoscut şi explorat de moţi, care utilizau gheaţa şi apa din această zonă secetoasă cu mult timp înaintea primilor vizitatori", a precizat speologul. Primele observaţii ştiinţifice în legătură cu această peşteră au fost publicate în 1861 de geologul Karl Peters, iar prima hartă a peşterii a fost publicată de geograful Adolf Schmidl, în 1863.

Primul studiu monografic a fost publicat în 1927 de Emil Racoviţă, cercetătorul român care a întemeiat, în 1907, biospeologia ca ştiinţă.

Gheţarul Scărişoara a fost prima peşteră declarată monument al naturii în România, în 1938. În urma unei expediţii organizate în 1947 au fost descoperite şi explorate cele două rezervaţii ştiinţifice. Au urmat două etape de cercetare şi studiere a gheţarului întreprinse de cercetătorii Institutului de Speologie "Emil Racoviţă" din Cluj, în perioadele 1963-1968 şi 1983-1992.

În 2001, Asociaţia Speologică 'Sfinx' Gârda a explorat noi laterale ale peşterii şi a finalizat amenajarea actuală a porţiunii turistice a gheţarului, introducând lumina artificială în sala numită "Biserica".

Peştera are trei intrări şi se află la o altitudine de 1.165 de metri faţă de nivelul mării. Are o lungime de peste 700 de metri şi o diferenţă de nivel de 105 metri. Traseul turistic este format dintr-un aven (puţ vertical) adânc de peste 50 de metri şi un diametru de 50 de metri, echipat cu scări metalice. La baza acestei coborâri se află "Sala Mare", al cărei planşeu este ocupat de un bloc de gheaţă cu un volum de peste 100.000 metri cubi ce are o grosime maximă de 36 de metri şi ale cărui straturi de la bază au între 2.000 şi 3.500 de ani vechime. Din capătul nord-vestic al "Sălii Mari", de pe un balcon al Sălii "Biserica", se pot admira cele peste 100 de formaţiuni stalagmitice perene de gheaţă.

Din "Sala Mare", între blocul de gheaţă şi peretele de calcar, se formează deschideri verticale, precum şi cele două rezervaţii ştiinţifice "Rezervaţia Mare" şi "Rezervaţia Mică", în care se poate intra numai pentru scopuri ştiinţifice, cu autorizaţie de la Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" Cluj.

În peşteră trăiesc lilieci, gândăcei de doi-trei milimetri, numiţi "Pholeuon prozerpinae glaciale", iar din sedimentul "Rezervaţiei Mari" a fost dezgropat un schelet de Rupicapra (strămoşul caprei), a mai arătat Christian Ciubotărescu.