Scandal la Spitalul Județean Timișoara: Zece pacienți proaspăt operați, internați pe hol

Scandal la Spitalul Județean Timișoara: Zece pacienți proaspăt operați, internați pe hol

Pe culoarul Clinicii de Chirurgie Vasculară a Județeanului din Timișoara, pacienții proaspăt operați și cu perfuzii puse dorm pe hol, în văzul tuturor. Nu mai au loc în saloane, spune șeful clinicii, cel care i-a internat așa. Managerul, însă, îi explică în ce secții erau locuri libere și unde puteau fi internați, ca să nu-și bată joc de sărmanii bolnavi.

La Spitalul Clinic de Urgență Județean „Pius Brânzeu” din Timișoara mai mulți pacienți în perfuzii sunt internați de câteva zile pe hol, pentru că nu mai e loc în saloane. Oamenilor li se aplică tratamentul pe coridor, și tot acolo trebuie să ia și masa. În văzul tuturor li se fac injecții, li se pun perfuzii și sunt consultați.

Scandal cu iz de competiție

În timp ce pacienții sunt umiliți în condiții improprii, un adevărat război al nervilor se duce între prof. dr. Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, cel care a și înființat secția pe vremea când era manager al spitalului, și actualul manager, prof.dr. Marius Craina, aflat în fața unui nou concurs pentru ocuparea funcției.

Ne puteți urmări și pe Google News

Șeful Clinicii, dr. Ionac, susține că a ajuns să interneze pacienți inclusiv pe hol din cauza conducerii unității care, în ciuda faptului că a fost notificată în repetate rânduri, nu a crescut numărul de paturi conform necesarului.

„De patru ani de când e manager, i-am solicitat să găsească soluții. În România sunt 3,5 milioane de persoane peste 60 de ani, din care 15% suferă de boli vasculare periferice. Adică vorbim de 70.000 de pacienți care ar trebui tratați, conform statisticilor. În România există doar patru secții de chirurgie vasculară, care, cu greu, reușesc să trateze 8.000 de pacienți anual. Nu mai vorbim de dotări, condiții etc. Acestea sunt cifre, fapte și nevoi ale oamenilor bolnavi. Pe de altă parte, există statistici ale spitalului care indică gradul de ocupare al paturilor pe fiecare secție, în unele cazuri doar de jumătate din timp. Managerul nostru a avut la dispoziție patru ani să caute soluții, dar nu a făcut-o”, arată dr. Mihai Ionac.

Structura secției nu poate fi schimbată peste noapte

Actualul manager al spitalului atrage, însă, atenția că structura unui spital nu se poate schimba peste noapte. Paturile nu se mută dintr-o secție în alta după cum vrea fiecare medic, ci legal, mărirea unei secții trebuie aprobată de Ministerul Sănătății și să figureze în autorizația de funcționare a spitalului.

Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul SCUJPB Timișoara a fost înființată în 2010 cu 27 de paturi, și așa figurează în autorizație. „Din punctul meu de vedere toată activitatea medicală și administrativă a SCUJPB Timișoara are o singură regulă: respectarea legii”, spune managerul, prof.dr. Marius Craina. În plus, după ce a studiat dosarele pacienților „cazați” pe hol, managerul spune că o parte dintre ei puteau fi internați în alte secții, iar pentru alții efectuarea operațiilor putea fi amânată.

Puteau fi internați în alte secții

„Pentru Clinica de Chirurgie Vasculară sunt alocate 27 de paturi, pe care Mihai Ionac trebuie să le gestioneze, numărul fiind stabilit de Minister. Nu toate cazurile erau urgențe de chirurgie vasculară ce trebuiau internate în momentul respectiv, unele puteau fi reprogramate. Am scos diagnosticele de intervenții și sunt pacienți care puteau fi tratați în restul secțiilor”, a spus acesta.

Craina arată și unde: în cele trei secții de chirurgie, care au 150 de paturi, una din ele având inclusiv Compartiment de Flebologie, unde, de altfel, ar fi putut fi tratați, în condiții civilizate, pacienții cazați pe coridor.

Doctorul Ionac, însă, nu renunță. Spune că duminică, în secția sa erau 37 de pacienți internați, din care 30 au fost operați. Dintre ei, 25 veniseră la spital cu dureri și răni, „oameni pe care nu îi puteam amâna”. Anul trecut, secția sa a avut un grad de ocupare al paturilor de peste 117%, în 2016 de 115%, iar cu un an mai devreme de 108%. La niciuna din celelate secții de chirurgie, conform statisticilor spitalului, nu s-a atins în ultimii trei ani o rată de ocupare integrală.

Scandal dubios

Fostul manager și actualul șef sunt la cuțite de mai mult timp. Conflictul s-a acutizat acum pentru că actualul șef, dr Marius Craina, are mandatul de manager prelungit interimar până la organizarea concursului pentru post. De cealaltă parte, Secția condusă de doctorul Ionac a fost implicată, în 2015, într-un mare scandal, după ce Curțea de Conturi (CC) a descoperit la un control că aici se făceau implanturi cu silicon pentru doamne și domnișoare care erau, apoi, decontate dintr-un program național destinat doar cazurilor care au nevoie de reconstrucție mamară, cum ar fi supraviețuitoarele cancerului mamar. În urma raportului CC, s-a deschis un dosar penal, care deocamdată zace „uitat” la Parchet.