Scandal PSD: Social-democraţii se arată dezgustaţi unii de alţii. Cătălin Ivan îl acuză pe Dragnea că are un proiect comun cu Ghiţă

Scandal PSD: Social-democraţii se arată dezgustaţi unii de alţii. Cătălin Ivan îl acuză pe Dragnea că are un proiect comun cu Ghiţă

În lipsa unei analize care ar fi trebuit să aibă loc la ultima şedinţă a conducerii PSD, social-democraţii se războiesc prin declaraţii de presă sau pe reţelele de socializare. Eurodeputatul Cătălin Ivan l-a atacat dur pe preşedintele executiv Liviu Dragnea, căruia îi recomandă să facă tandem cu Sebastian Ghiţă şi să înfiinţeze alt partid. Ivan mai spune că a privit cu "dezgust" modul în care Dragnea l-a lăudat pe acesta.

"De la Sebastian Ghita nu am pretentii. Nu a fost niciodata cu adevarat membru de partid, a venit, a investit, nu stiu si nu ma intereseaza daca si-a scos banii, a plecat. Sa fie sanatos! Faptul ca a atacat atat de dur partidul, pe la toate televiziunile, nu arata decat masura caracterului sau. Ghita nu va fi niciodata istorie pentru PSD. Doar un capitol nefericit, inchis putin cam tarziu", scrie Cătălin Ivan, pe pagina sa de facebook.

"Deranjanta este insa pozitia lui Liviu Dragnea, Presedintele Executiv al PSD si coordonatorul campaniei electorale, care gaseste de cuviinta sa-l laude pe acest Sebastian Ghita, sa-i prevada un viitor stralucit in politica si, mai mult decat atat, sa-i aprobe toate vorbele urate, nemeritate, aruncate asupra intregului partid. Daca acest partid a sfarsti, dupa atatia ani in care domnul Dragnea se afla in fruntea, prin a fi un partid de corupti si comunisti (CC-ul lui Ghita), atunci cine poarta aceasta responsabilitate?", mai spune el.

Cătălin Ivan mai spune că Dragnea ar trebui să-şi ceară scuze pentru poziţia exprimată:

"Eram clasa a cincea la Revolutie si nu am facut niciodata afaceri cu statul. Nu ma regasesc in descrierea lui Ghita, sustinuta de Liviu Dragnea. Ca mine sunt zeci de mii de membri de partid. Domnule Liviu Dragnea, asteptam cu totii scuze!"

De asemenea, într-o intervenţie la B1Tv, eurodeputatul PSD se arată revoltat de modul în care Dragnea i-a jignit pe unii membri de partid, erijându-se în avocat al deputatul Sebastian Ghiţă, ceea ce arată că are un proiect comun cu acesta: ”Voiam doar să spun că dacă președintele executiv al partidului își permite să jignească membri acestui partid lăudându-l pe Ghiță, luându-i apărarea, cred că are un proiect comun politic cu aceasta. Domnul Sebastian Ghiță fiind deja în afara partdiului, logica își spune cuvântul”.

Joi, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, deputatul Sebatian Ghiţă a transmis o declaraţie publică în care îi cerea preşedintelui de onoare Ion Iliescu să se retragă. Declaraţia sa a stârnit reacţii vehemente, iar Ghiţă a decis să demisoneze din PSD chiar a doua zi.

În timpul campaniei electorale, Sebastian Ghiţă şi Liviu Dragnea anunţaseră că, în cazul în care Victor Ponta pleacă la Cotroceni, vor candida în tandem pentru şefia PSD.