Rusia ar putea PIERDE 15 milioane de dolari după SCANDALUL de DOPAJ de la JO

Rusia ar putea PIERDE 15 milioane de dolari după SCANDALUL de DOPAJ de la JO

Rusia a plătit nici mai mult, nici mai puțin de 15 milioane de dolari Comitetului Olimpic internaționat în decembrie pentru a scăpa de suspendarea care le-a permis sportivilor ruși să participe la Olimpiada de la Pyeongchang.

După ce mai mulți sportivi au fost deja găsiți dopați, Comitetul Olimpic Internațional a decis sâmbătă să ia în considerarea ridicarea interdicției ca și consecință directă a incidentelor din ultimele zile, scrie Themoscowtimes.com

Comportamentul atleților ruși este considerat inacceptabil, mai ales după ce Alexander Krushelnitsky, de la curlig, medaliat cu bronz a fost găsit dopat. 

Rezultatul probei B a confirmat că sportivul Alexander Krushelnitsky, care face parte din echipa Atleților olimpici ai Rusiei, a încalcat regulamentul antidoping. Alături de soția sa, Anastasia Bryzgalova, Alexander Krushelnitsky a câștigat medalia de bronz la proba de dublu mixt a concursului de curling, ce s-a desfășurat în cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă 2018 de la PyeongChang.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tribunalul de Arbitraj pentru Sport nu a dezvăluit produsul interzis cu care a fost depistat Krushelnitsky, însă o sursă apropiată de acest caz, contactată de AFP, a precizat ca este vorba de meldonium.

TAS este însărcinat cu dictarea sancțiunilor pentru infracțiunile comise în timpul Jocurilor Olimpice. Instanța sportivă, al carei sediu obișnuit este la Lausanne (Elveția), activează chiar la PyeongChang în perioada desfășurării Jocurilor Olimpice.

Sportivul rus risca o suspendare, precum și retragerea medaliei câștigate alături de soția sa. În aceste condiții, CIO urmează sa reanalizeze eșantioanele recoltate concurenților din Norvegia, clasați pe locul al patrulea, în vederea redistribuirii medaliei de bronz.

Acest caz de dopaj reprezintă o nouă lovitură dură pentru Rusia, arătată cu degetul de peste doi ani, în urma dezvăluirilor raportului McLaren legate de dopajul instituționalizat derulat în această țară în perioada Jocurilor Olimpice de la Soci (2014).

Descoperirea sistemului instituționalizat de dopaj a dus la excluderea Rusiei de la JO 2018, însă CIO a acceptat ca unii dintre sportivii ruși să poata concura la PyeongChang sub drapel neutru, după ce dosarele acestora au fost atent studiate de către o comisie de specialiști, pentru a stabili daca acestia sunt „curați”.

În final, 168 de invitații au fost atribuite acestor sportivi, care concurează în Coreea de Sud sub denumirea oficiala de „Sportivii olimpici din Rusia” (OAR) și care au defilat la ceremonia de deschidere sub drapel neutru.