Rusia ar putea să se alăture SUA în coaliția antijihadistă dacă va exista un mandat din partea ONU
- Radu Andreea
- 25 septembrie 2015, 22:13
Un diplomat rus de rang înalt a vorbit vineri despre posibilitatea ca Rusia să se alăture coaliției antijihadiste conduse de SUA, dar numai cu condiția să existe un mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU, care să ofere un cadru legal acestei operațiuni, transmite AFP.
"În teorie este posibil ca toți protagoniștii ce ar fi interesați să se alăture coaliției, dacă aceasta primește acordul Consiliului de Securitate al ONU pentru recurgerea la forță și dacă ea acționează sub egida ONU", a declarat șeful departamentului "Noi riscuri și amenințări" din cadrul MAE rus, Ilia Rogatcev, informează Agerpres.
Dacă vor fi îndeplinite "aceste condiții — care în prezent sunt inacceptabile, și nu înțelegem de ce — o colaborare cu coaliția actuală (condusă de SUA) este posibilă", a indicat sursa citată.
Întrebată de AFP despre intențiile Rusiei privind o posibilă colaborare cu coaliția internațională ce efectuează raiduri aeriene împotriva grupării Statul Islamic, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, s-a limitat să răspundă că "Rusia a propus coordonarea eforturilor tuturor celor care luptă împotriva grupării Statul Islamic". Dar Rusia nu se va alătura unei operațiuni 'ilegale', a adăugat ea.
Rusia a desfășurat recent trupe terestre în Siria pentru asigurarea securității bazei navale ruse de la Tartus și a aerodromului militar de la Latakia, unde a trimis de asemenea avioane de luptă, fapt ce a stârnit speculații cu privire la posibilitatea unei intervenții militare ruse alături de trupele președintelui Bashar al-Assad, potrivit unor relatări soldați ruși fiind deja angajați în Siria în operațiuni militare pe scară restrânsă, informații neconfirmate oficial.
În același timp, Rusia și-a intensificat livrările de tehnică militară pentru armata președintelui Bashar al-Assad.