Dacă am fi avut o presă profesionistă, chiar minim profesionistă, definită prin răceala privirii asupra scenei noastre politice, mai mult ca sigur evenimentul numărul unu al lui 2014, dacă nu chiar al ultimilor ani – cîştigarea scrutinului prezidenţial de un outsider şi nu la un scor normal, ci la unul reliefînd o răsturnare spectaculoasă –, ar fi făcut obiectul a sute de analize, comentarii, dezbateri la tv.

Nu de alta, dar din lecţia lui 16 noiembrie 2014 pot învăţa toate partidele politice nu numai PSD. Din cîte văd eu însă, nu numai PSD nu vrea să înveţe nimic, dar nici PNL, ba chiar nici preşedintele ales, care vorbeşte deja de schimbarea majorităţii parlamentare prin trecerea în luntrea cîştigătorului a unor politicieni şi a unor partide din barca Puterii.

Spre uluirea celor care mai speră că presa noastră  îşi va reveni la un moment dat (nu însă şi a mea, care ştiu de la Caragiale că presa de azi poartă în gene caragialismul presei româneşti de pe vremea lui Carol I), şi după scrutin multe site-uri, ziare, televiziuni de ştiri, au continuat campania electorală, chibiţînd febril de o parte şi de alta a baricadei politice. Cît despre rezultatele scrutinului acestea au fost îngropate pur şi simplu de un uragan de metafore, care de care mai ieftin lirice, de la, Ne-am luat ţara înapoi! pînă la Am stopat ascensiunea Ciumei roşii!

Această realitate a presei noastre mă face să tresar interesat ori de cîte ori întîlnesc  în presa noastră, tipărită, electronică sau audiovizuală, tentative de a aborda scrutinul din 16 noiembrie şi cu bisturiul, nu numai cu cădelnița.

O asemenea tentativă mi se pare comentariul lui Dan Andronic din Evenimentul zilei de marţi, 25 noiembrie 2014, intitulat Atunci când politicienii nu citesc cărţile Directorului SRI, se pierd alegeri prezidenţiale. În debutul comentariului Dan Andronic plasează un citat dintr-o carte scrisă de George Maior, directorul SRI. Titlul şi gestul din debutul textului i-ar putea face pe unii să creadă că numărul ofiţerilor acoperiţi din presă obligaţi să se descopere a crescut cu unu. Eu însă, care-l ştiu pe Dan Andronic de pe vremea Evenimentului zilei şi pe care l-am urmărit în activitatea sa de gazetar ştiu că e vorba de o simpatie deosebită pe care o are Dan Andronic faţă de George Maior, simpatie împărţită de directorul SRI, în personalitatea mai tînărului coleg,  cu Traian Băsescu, dar și cu Adrian Năstase, de exemplu.

Ce vrea să spună Dan Andronic prin titlul provocator, în stilul Evenimentului zilei de ieri şi de azi?

Răspunsul ni-l dă citatul din debutul comentariului, luat din cartea lui George Maior Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI, ediţia a doua, editura RAO, 2014:

„Nimeni nu şi-ar fi putut imagina că Facebook-ul (sau alte reţele de socializare) ar putea dezvolta foarte rapid contranarative atât de penetrante la propaganda şi legitimităţile oficial impuse ale unor regimuri de altfel puternice militar, precum cel al lui Gaddafi din Libia, sau Mubarak din Egipt, astfel încît populaţiile să fie capabile să menţină într-un ritm intens proteste masive de stradă, apte să contribuie mai mult sau mai puţin decisiv, la dărîmarea respectivelor dictaturi.”

Folosind acest citat mai mult ca punct de pornire, decît ca adevăr absolut, Dan Andronic încearcă şi reuşeşte să deschidă o dezbatere serioasă despre rolul reţelelor sociale în spectaculoasa înfrîngere a lui Victor Ponta. Poate că mulţi chibiţi ai preşedintelui ales s-ar fi aşteptat să scriu Spectaculoasa victorie a lui Klaus Iohannis. Deşi echipa de campanie a PNL se luptă după alegeri – fie şi pentru a obţine noi contracte – să demonstreze că l-au făcut pe Klaus Iohannis un fel de Lady Gaga politică a Facebookului, eu continui să susţin că orice analiză serioasă a scrutinului trebuie să pornească de la axioma Nu Klaus Iohannis a învins, ci Victor Ponta a fost înfrînt.

Această axiomă ni se dezvăluie îndeosebi în cazul intrării în joc a reţelelor sociale, a blogurilor, a site-urilor, a  mesajelor schimbate reciproc. Din cîte de vede, George Maior invocă rolul reţelelor sociale în mobilizarea mulţimilor la proteste de stradă în  regimuri definite prin dictatori îmbătrîniţi la şefia ţării, regimuri ce par eterne şi, mai ales regimuri, ce blochează libera circulaţie a informaţiei în spaţiul public.

Într-adevăr, aşa e.

Folosirea unor mijloace situate în afara controlului oficial nu e o noutate în Istoria modernă. Ca să dau un singur exemplu, regimul dictatorial al Șahului a fost subminat de adepţii lui Komeini prin răspîndirea pe șest a casetelor audio cu discursurile Aiatolahului în bazarul din Teheran. În ultimii ani ai lui Ceauşescu, Europa liberă a fost folosită de CIA pentru a destabiliza un regim care interzicea oficial critica.

Internetul a devenit astfel un mijloc de comunicare a mesajelor interzise de mijloacele de comunicare oficială.

Aşadar, pentru ca Internetul să poată fi folosit în subminarea unor regimuri se impun următoarele condiţii:

1. Să existe sentimentul unei interziceri a mesajelor în restul presei – televiziuni, site-uri de ziare.

2. Un personaj să întruchipeze la un moment dat toate relele unui regim sau ale unui partid pentru ca Internetul să fie folosit de regizori drept mijloc de comunicare subterană.

3. Să existe o implicare a Serviciilor Secrete în Operațiunea de răsturnare a unui regim, dat fiind că Serviciile secrete din majoritatea țărilor lumii, inclusiv din România, sunt cele care controlează și manipulează Internetul.

Indiscutabil, pare absurd că acest mijloc de comunicare a fost  folosit de Serviciile secrete în România lui noiembrie 2014 împotriva lui Victor Ponta.

Plecînd de la această realitate, liderii PSD, care n-au înţeles nimic din ceea ce li s-a întîmplat, au tras concluzia c-au pierdut, deoarece n-au dat atenţie Internetului. Ei au lăsat să se înţeleagă că investirea unor sume de bani în campanii pe Internet ar putea rezolva problema.

România e o ţară democratică.

Presa e liberă.

Sunt libere şi întrunirile publice.

Cum se explică folosirea cu succes de către Servicii a Internetului văzut ca mijloc de  comunicare subversivă împotriva lui Victor Ponta?

Răspunsurile trimit la un adevăr ocolit de cei care fac analiza scrutinului din 16 noiembrie 2014:

1. La doar 42 de ani, Victor Ponta a reuşit să fie identificat cu un Dictator bătrîn, eternizat pe scaunul de Conducător. Acest proces a fost rezultatul unei manipulări, evident, dar şi rezultatul întregului comportament de pînă la scrutin al lui Victor Ponta. Să ne reamintim aroganţa de la şedinţele de Guvern transmise în direct de televiziunile de ştiri, agresivitatea prestaţiei de la televiziunile sale – România tv şi Antena3 –, declaraţiile la Antena 3 potrivit cărora dacă ajunge preşedinte îl vîră la puşcărie pe Traian Băsescu. Totul a culminat cu greţosul spectacol care a fost Sărbătorirea zilei de naştere pe Arena Naţională, moment pe care nici Nicolae Ceauşescu nu l-a trăit. O contribuţie la această imagine a avut-o şi slăbiciunea Opoziţiei, ba chiar şi a candidatului Klaus Iohannis. S-a reuşit rapid să se creeze impresia unui tăvălug PSD-ist de neoprit de Opoziţia politică, un tăvălug împotriva căruia internauţii trebuiau să iasă în stradă cu mouse-urile goale pe post de piepturi goale.

2. Televiziunile de ştiri au fost prezentate drept instrumente ale puterii lui Victor Ponta. Desigur, această campanie era dusă de site-uri care, la rîndul lor, nu trăiau din aerul de sub fluturi, ci din banii daţi de afacerişti şi de firmele paravan ale serviciilor secrete. Desigur Antena 3 și România tv nu sunt televiziuni ale lui Victor Ponta. Dimpotrivă, cum e cazul Antenei 3, Victor Ponta s-a temut de ele, pentru că se adresau electoratului său. Victor Ponta nu s-a delimitat o clipă de campaniile grobianiste angajate de aceste televiziuni împotriva dușmanilor lui Dan Voiculescu și ai lui Sebastian Ghiță. Mai ales în privința lui Klaus Iohannis, incredibilele atacuri la viața personală a contracanditatului lui Victor Ponta au stîrnit mînia electoratului de Dreapta împotriva lui Victor Ponta, văzut ca un Puternic al zilei care-și pune televiziunile slugi să-i ciomăgească dușmanii. Celelalte televiziuni de știri au fost supuse permanent atacurilor cu tendință dinspre site-uri ale Serviciilor secrete, atacuri menite a dovedi, în chip necinstit, că sunt ale lui Victor Ponta, deși ele încercau să nu chibițărească electoral.

3. Oricît ar părea de ciudat, la adîncirea imaginii de Dictator arogant a contribuit și catastrofala prestație a lui Klaus Iohannis între cele două tururi. Agresivitatea lui Victor Ponta, eficientă  în cazul confruntărilor cu Traian Băsescu, pusă în balanță, cu defensiva lui Klaus Iohannis, a fost identificată de electorat ca prestația unui Atotputernic al zilei, îmbătat de rezultatul primului tur, față de un biet reprezentant al Opoziției.

Acest proces de înfățișare a lui Victor Ponta ca un soi de Mubarak al României membre NATO ar fi fost imposibil dacă Victor Ponta n-ar fi fost șeful PSD, partid identificat de români cu Partidul Unic al Baronilor locali.

Victor Ponta plătește cumplitele greșeli de prestație publică nu numai din campanie, dar și dinainte, din anii guvernării.

Nu e mai puțin adevărat că Victor Ponta plătește și condiția sa de candidat al PSD.

Din acest punct de vedere, în loc să se gîndească la sacrificarea lui Victor Ponta, liderii PSD ar trebui să-și facă harakiri.