Editura Evenimentul si Capital

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Afacerea Microsoft a trecut prin patul a trei premieri – Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc- fără ca vreunul să-și dea seama că-i bolnavă de sifilisul Corupției?

România lui Cristoiu
Autor: | | 88 Comentarii | 7754 Vizualizari

Era practic imposibil ca interviul luat marţi seara, la B1 tv, lui Călin Popescu Tăriceanu, de către Cătălin Striblea, la care am fost activ, în postura de căpitan secund, să n-ajungă și la Scandalul Microsoft. Cu o seară înainte, la Realitatea tv, Rareș Bogdan prezentase în premieră un document din dosarele DNA prin care Călin Popescu Tăriceanu era denunțat de un martor drept beneficiar al unei părți din mita pusă în circulație în Afacerea Microsoft.

Din cîte mirosisem, documentul dat publicității de Rareș Bogdan ținea de un truc vechi al politicienilor, folosit în ultimul timp, cu osîrdie însă, și de procurorii DNA:

Scurgerea unor documente din dosare către presă.

Din punct de vedere profesional, așa cum am mai zis și am scris, un ziarist care se pomenește cu un asemenea document n-are decît o singură datorie înainte de a-l publica:

Să-i verifice autenticitatea.

În niciun caz ziaristul n-are datoria să se întrebe cui folosește publicarea acestui document, cine și ce a urmărit prin trimiterea lui către presă, dacă face sau nu jocurile cuiva.

Prin publicarea unui document sau a unei informaţii, jurnalistul face jocul singurului Dumnezeu profesional pe care-l are:

Adevărul!

La dezvăluirile lui Rareș Bogdan, peste zi, Călin Popescu Tăriceanu răspunsese în chip politicianist. Mai precis, el nu se străduise să demonstreze opiniei publice de la noi că alegațiile din document sînt absurde întrucît el, ca premier, n-a avut nici o legătură cu prelungirea licențelor, ci s-a năpustit asupra lui Rareș Bogdan pentru a semnifica politic rostul dezvăluirii, și nu pentru a arăta dacă e adevărată sau nu. Am zis, în chip politicianist, pentru că s-a făcut o modă în politica românească din a răspunde la o alegație din presă nu demonstrîndu-i falsitatea, ci denunțînd dedesubturile publicării ei sau, și mai des, acuzînd culoarea politică a publicației. Acest stil de răspuns, ridicat pe culmi de Traian Băsescu, asumat cu brio și de Victor Ponta, scoate din discuție din start chestiunea principală – dacă alegațiile sînt adevărate sau nu – în favoarea compromiterii celui care le-a dat publicității.

Se înțelege că sub acest semn, la interviul de la B1 tv, am abordat cu Călin Popescu Tăriceanu chestiunea dacă documentul de la Realitatea tv ar putea spune adevărul și nu chestiunea ce a urmărit Rareș Bogdan dîndu-l publicității. Mai înainte, mirosind că documentul ar putea avea rolul pozelor de la Paris cu Alina Bica, altfel spus celui de pregătire a opiniei publice pentru un fapt mai aparte – chemarea lui Călin Popescu Tăriceanu la DNA – l-am întrebat pe președintele Senatului dacă n-a luat în calcul și această ipoteză. 

Acesta n-a exclus-o.

Discuția s-a dus, așadar,  în legătură că posibila implicare a premierilor postdecembriști – Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc – în Afacerea Microsoft.

Călin Popescu Tăriceanu a răspuns că da, în guvernarea sa, s-au încheiat două contracte cu Microsoft, în urma a două Scrisori trimise de companie, prin care cerea plata a noi licențe, dar că el, ca premier, n-a fost implicat în Afacere.

Dialogul cu Călin Popescu Tăriceanu mi-a atras atenția asupra unei probleme ridicate de Afacerea Microsoft în materie de presă.

Presa noastră, urmînd leneviei sale sinucigașe, n-a făcut altceva decît să redea conștiincioasă documentele și informațiile furnizate de către DNA în fiecare caz în parte.

Astfel, presa noastră s-a transformat într-un instrument mizer de manipulare a opiniei publice de către DNA în scopuri politice.

Un bun exemplu îl reprezintă concentrarea aproape exclusivă a presei pe momentul Elena Udrea din Scandalul Microsoft.

Datele de adevăr arată că Afacerea a început, în 2003, sub guvernarea Adrian Năstase și a fost trecută de la un Guvern la altul pînă în 2013.

O afacere de corupție a avut complicitatea mai mult sau mai conștientă a trei guverne, trei premieri - Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc - și a cel puțin zece miniștri. Pentru închirierea – atenție, nu cumpărarea! - licențelor Microsoft, statul român a dat 105 milioane de dolari şi 110 de milioane de euro, la preţuri duble faţă de cele ale pieţei. În 2013, statul român a făcut ceea ce trebuia să facă în 2003: a cumpărat licențele Microsoft.  A mai dat 33 de milioane de dolari. Digi tv, care publica anul trecut o sinteză a afacerii, precizează că varianta de program din 2013 putea fi cumpărată la un preț de patru ori mai mic în 2003.

Nu e vorba de o risipă din prostie. E vorba de o afacere de corupție, din care s-au hrănit campanii electorale, s-au făcut averi peste noapte, s-au dus vieți de lux.

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate