România se ÎMPRUMUTĂ de bani la FMI. Care este SUMA obținută de Tudose

România se ÎMPRUMUTĂ de bani la FMI. Care este SUMA obținută de Tudose

Premierul Mihai Tudose a negociat un împrumut cu FMI, luna trecută când a venit în România o delegație a reprezentanților Fondul Monetar Internațional și ai Băncii Mondiale, a spus deputatul PSD, Cătălin Nechifor. Surse parlamentare au precizat, pentru EVZ, că ar fi vorba de aproximativ 10 miliarde de euro.

„Acum 2 luni sau o lună, când a fost FMI în România, au avut o discuție. Au agreat că, dacă va fi cazul, România va putea apela și la punga Fondului Monetar Internațional”, a anunțat, miercuri seară, Nechifor la o emisiune difuzată de Digi 24.

Prezent în aceeași emisiune, senatorul PNL, Florin Cîțu a atras atenția că un împrumut la FMI nu dă un semnal bun celor care vor să investească în România. „Au fost tăiați 10,6 miliarde de la investiții. Singura sursă de creștere, cu care toți suntem de acord, o reprezintă investițiile, să crești sustenabil pe termen lung. Am rămas un pic șocat, spunea mai devreme că cei de la FMI au fost aici și au discutat că sunt gata să ne ofere un împrumut.Ai asemenea discuții doar în situații de criză. Poate s-a înțeles greșit. Este un semnal foarte prost pentru investitori să spui că negociezi pentru un împrumut.”

Ulterior, Cîțu a scris pe Facebook că Dragnea stă „cu mâna întinsă la FMI”, iar prin asta recunoaște dezastrul economic din România.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dragnea cu mâna întinsă la FMI. PSD recunoaște dezastrul în care a aruncat economia negociază un împrumut de la FMI. FMI oferă împrumut doar țărilor în incapacitate de plată. Acum câteva luni, la ultima întâlnire cu FMI, Tudose a negociat, se pare, un împrumut pentru Romania. Asta pe lângă lecțiile pe care le dădea celor de la FMI despre cum se fac estimarile variabilelor macro. Rămâne o singură întrebare. Care este valoarea împrumutului negociat?”, a scris, joi, liberalul pe rețeaua de socializare.

Pe 5 septembrie, premierul Mihai Tudose a invitat FMI la o discuţie privind prognozele economice ale României. Fondul Monetar Internaţional estimase că deficitul bugetar al României va ajunge în 2017 la 3,7% din PIB, iar în 2018, va atinge 3,9%, una dintre cauze fiind dată şi de tensiunile politice, care destabilizează evoluţia fiscală.

După întrevedere, șeful Executivului a precizat că nu a făcut reproşuri celor de la FMI, ci doar le-a „atras atenţia” cu privire la prognozele referitoare la economia românească.   „Totuşi, sunt ditamai organismul şi lumea se uită la ceea ce spune Fondul Monetar Internaţional. De fapt ultimele două previziuni nu prea le-au ieşit. Eu nu i-am acuzat de rea-voinţă, dar să fie un pic mai atenţi”, a spus Tudose.

În replică, reprezentanții FMI au explicat că prognozele Fondului se bazează pe informațiile anunțate până la momentul realizării lor, rezultatele finale fiind influențate de decizii luate ulterior.

„Întâlnirea dintre premierul (Mihai Tudose — n.r.) și reprezentanții FMI din România a fost o vizită de curtoazie, în urma unei invitații venite de la biroul primului-ministru. Apreciem oportunitatea unei întâlniri cu primul-ministru și schimbul de opinii cu privire la evoluțiile economice recente și perspectivele pentru viitor. Ca întotdeauna, suntem disponibili să continuăm acest dialog cu autoritățile în legătură cu politici sănătoase care promovează o creștere economică sustenabilă. În ceea ce privește întrebările referitoare la prognozele FMI, merită subliniat faptul că acestea reflectă informațiile cu privire la datele și politicile anunțate până la momentul realizării prognozelor. Rezultatele finale sunt influențate de decizii privind politicile, decizii care deseori sunt adoptate la o dată ulterioară”, au susținut oficialii Fondului, într-un răspuns solicitat de Agerpres.