Huruitul teribilei alunecări de Pământ abia se auzea, ca un zvon, spre Apus. Bietul român, prea ocupat să scurme după vreun tăciune pentru turta lui amărâtă prin cenuşa capitalismului muribund, care începuse deja să se răcească, nu l-a băgat în seamă.

 După trei generații pierdute, refuza că accepte că Istoria ar putea trece încă o dată pe lângă el.

Auzise că prin alte părți începuseră să se ia bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie, cu acte în regulă, că sunt şi biserici cu popi şi popese care le pun pirostriile, ba chiar că li se dau şi copii de suflet, dar i se părea că toate astea sunt prea departe şi nu-l pot atinge.

Cât despre alte grozăvii, pur şi simplu nu le credea adevărate. Cum ar fi că, încă de la grădiniţă, copiii sunt învăţaţi despre masturbare, sex oral şi anal, şi sunt încurajaţi să-şi aleagă singuri sexul; că pe-acolo cuvintele „mama” şi „tata” au fost scoase din actele oficiale și înlocuite cu „părinte A” şi „părinte B”; că ţi se interzice, sub ameninţarea puşcăriei, să-ţi tratezi copilul, dacă observi că manifestă înclinaţii homo- sau transsexuale; că au apărut WC-urile unisex, fără pisoar, pentru ca femeile să nu se simtă discriminate că nu pot face pipi din picioare; că au apărut copiii cu trei părinţi; că eugenia şi eutanasia, atât de dragi lui Mengele, au devenit legale și curente; că se poate face avort în luna a noua de sarcină sau că o gravidă cu gemeni poate decide să „scape” de unul din ei, alegându-l la ecografie ca la tarabă pe cel care îi place mai mult. O nouă revoluție marxistă, în care rolul proletarilor, prea îmburgheziți ca să le mai ardă de insurecție, este luat de minoritari cărora li se inventează opresiuni, părea o gogoriță stupidă.

Dar imposibilul s-a produs. Furtuna a atins şi malurile Dâmboviţei: prima „paradă gay” pe Kiseleff, scandalul icoanelor din şcoli, copiii confiscaţi de Barnevernet, legile care interzic manifestările de preţuire faţă de „fasciști” ca Eliade, Ţuţea, Cioran, Vulcănescu, Gafencu... Însă reacțiile nu au depășit faza bombănelilor pe Facebook sau a mobilizării în grupuri mici.

Prima ameninţare gravă, percepută ca atare de români la adresa lor ca popor, a fost scandalul orelor de religie. Milioane de oamenii au simţit până la os răceala cuţitului. O frondă naţională a cuprins România: în ciuda piedicilor birocratice și a campaniei umaniste furibunde, 92% dintre părinţi şi-au înscris copiii la ora de religie.

Estimp, în Occident, criza morală a dus la o criză politică şi socială. În America, după două mandate ale primului preşedinte de culoare din istorie şi opt ani de Corectitudine Politică, negrii trăiesc mult mai prost decât înainte, iar violenţele interrasiale au devenit endemice, ameninţând să arunce în aer societatea. America fierbe ca în pragul revoluției.

În Europa, situaţia este şi mai gravă. După un prim referendum în care o ţară (Grecia) a întors spatele UE, dar a fost adusă înapoi cu forţa, Brexitul a zguduit din ţâţâni şandramaua continentală ridicată din scuipat și paiantă ideologică. Deschiderea vraişte a frontierelor şi poftirea pe continent a unui puhoi de imigranţi s-au dovedit de nesuportat pentru britanici. Iar Brexitul a dat apă la moară tuturor mişcărilor centrifuge. Bruxelles-ul se clatină iar Washingtonul, el însuşi anemiat de căpușele marxiste, este pe cale să-şi piardă cel mai puternic aliat: UE. Rusia şi China își freacă palmele.

Brexitul a fost momentul crucial. Clipa în care America şi Europa de puteau să facă pasul înapoi. Să caute altă cale. Nu au făcut-o. Au ales să continue pe același drum, cu mai mare înverșunare. Să înăbușe orice rezistență națională. Este antologică remarca lui Juncker: „Prea mulţi politicieni pleacă urechea la vocea naţiunii lor. Iar dacă asculţi prea mult opinia naţională, nu mai manifeşti bun simţ european.” Mandarinii neo-marxismului nu se mai jenează, amenință pe față: „bunul simţ european” trebuie impus chiar călcând în picioare voința popoarelor! În Europa, democraţia umblă cu capul spart.

Românii, văzuți ca un neam obedient, cu ochii mereu în țărână, care se bucură de orice mărgică sclipicioasă îi scapă Occidentul în schimbul țițeiului, gazelor, pădurilor, au fost lăsați o vreme în boii lor. Până când mămăliga a explodat încă o dată. Mobilizarea pentru orele de religie s-a repetat și mai spectaculos la proiectul de modificare a Constituţiei, care ar împiedica practic, pentru mulţi ani de-acum încolo, legalizarea căsătoriilor homosexuale. Cine a încercat vreodată să adune adeziuni (de la anveloparea blocurilor la spaţiile de parcare) îşi poate face cât de cât o idee despre ce efort colosal dar şi ce solidaritate presupune să strângi peste 3 milioane de semnături.

Toate sirenele din cancelariile vestice au început să sune disperate. După Ungaria și Polonia, apărea încă un focar de infecție națională. Noua revoluţie risca să se blocheze la Carpaţi. Washingtonul și Bruxelles-ul au perceput asta ca pe o amenințare geostrategică. Ca pe o limitare a zonei lor de influență. Şi au lansat atacul asupra României. Violent. Nemilos. Fără menajamente.

Mâine, vom vedea care sunt strategia și țintele atacului.