România a juns pe locul 58 în topul CORUPŢIEI. Anul trecut se poziţiona pe locul 69
- Anca Lupescu
- 27 ianuarie 2016, 08:10
Conform Indicelui de Percepție a Corupției (IPC) 2015 lansat miercuri de Transparency International, România se clasează pe locul 58 în topul statelor lumii, cu un scor de 46 de puncte raportat la o medie a statelor Uniunii Europene de 65,36 de puncte și sub media europeană, printre țările UE incluse în index cu cel mai mic punctaj, alături de Bulgaria, Grecia sau Italia.
Pe primul loc, cu cel mai bun punctaj, s-a situat Danemarca, fiind astfel țara cu cel mai mic nivel perceput al corupției la nivel mondial. Pe ultimul loc s-au situat Coreea de Nord și Somalia, care au obținut punctajul 8. Danemarca este percepută a fi cea mai curată pentru al patrulea an consecutiv, cu un scor de 91 de puncte pe o scară de 100 a ONG-ului cu sediul la Berlin. Ea este urmată de Finlanda, pe locul doi, și Suedia pe locul trei, scrie Agepres.
Coreea de Nord și Somalia obțin cel mai scăzut scor de 8, neschimbat față de anul trecut, notează agenția Kyodo.
Japonia marchează 75 de puncte, un scor aproape neschimbat de la 76 cu un an înainte.
Japonia a coborât pe locul 18 în rândul celor 168 de țări conform IPC 2015, în timp ce Coreea de Nord se află în partea de jos a listei pentru al cincilea an consecutiv.
China, care și-a intensificat campaniile anticorupție sub conducerea președintelui Xi Jinping, obține un scor de 37, plasându-se pe locul 83 împreună cu Columbia și Sri Lanka.
Punctajul unei țări/unui teritoriu indică nivelul perceput al corupției pe o scală de la 0 — 100, unde 0 înseamnă că țara este percepută ca fiind extrem de coruptă și 100 că țara este percepută ca fiind foarte curată
În index au fost incluse 168 de țări.