Fiecare român cu durerea lui. „Mafia lemnelor din Borșa”

Fiecare român cu durerea lui. „Mafia lemnelor din Borșa”

Mă numesc Timiș Ștefan, sunt din Borșa, și doresc ca prin intermediul dumneavoastră să mă adresez organelor competente că mafia lemnului din Borșa, dar și din județul Maramureș, continuă exterminarea ultimelor păduri ce au rămas în zonă.

Toți cei plătiți să apare codrii Maramureșului s-au unit cu hoții și au decimat întreg fondul forestier, dereglând întreg ecosistemul natural de pe munții noștri. Acești călăi ai aurului verde dețin averi fabuloase, cum ar fi miliarde de euro în banci străine, adevărate conace și apartamente cumpărate în orașe cum ar fi Oradea, Brașov, Cluj, București, Timișoara, Constanța, dar și în Austria, Ungaria și SUA. Zilnic pleacă spre Sebeș zeci de camioane încărcate cu bușteni, iar din gara Leordina garnituri de tren transportă la același infractor din Sebeș sute de vagoane, fără să fie verificați de organele statului.

Rog DNA-ul, pe această cale, să oprească deșertificarea munților din Maramureș.

Fură cu toții, de la cei mai mari mafioți și până la cei care ar trebui să-i controleze, iar când e arătat câte un făptuitor al crimei față de codru, e doar de formă, căci cu toții au grămezi de euro cu care să mituiască autoritățile. Vă scriu cu speranța că veți putea da rândurile mele publicității, să vadă toată România că nu toți suntem hoți de păduri în Maramureș. „Mafia lemnelor din Borșa”.

Ne puteți urmări și pe Google News