Camil Petrescu, scriitorul care a revoluționat literatura psihologică

Camil Petrescu, scriitorul care a revoluționat literatura psihologică

Camil Petrescu, scriitorul care a revoluționat literatura psihologică. Marele scriitor a lăsat numai trei romane însă au fost capodopere ale genului

Camil Petrescu a fost fără îndoială exponent al literaturii psihologice. A scris piese de teatru, nuvele, poezie și trei romane.

Camil Petrescu și drama războiului

Camil Petrescu s-a născut la 9/21 aprilie 1894 la București. A urmat liceul la Colegiul Gheorghe Lazăr apoi a urmat Facultatea de Litere și Filosofie la Universitatea din București, absolvită în 1913. Camil Petrescu a avut un destin marcat de război. A fost ofițer în Primul Război Mondial.

A fost rănit de mai multe ori, a fost la un moment dat prizonier în mâna trupelor austro-ungare. Ultima dată când a fost rănit, și-a pierdut auzul la una dintre urechi. Experiența aceasta îl va marca, găsind puterea de a se recupera prin scris.

Va descrie experiențele avute în romanul său „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” din 1930.

Romanul ”Patul lui Procust” urmărește luptele psihologice ale personajelor principale prinse în dramele personale, neștiind cum să „se măsoare” în raport cu societatea („mitului Patului lui Procust”). Romanul neterminat „un om între oameni” l-a avut ca personaj pe Nicolae Bălcescu. Marile sale contribuții i-au adus admiterea în Academia Română în 1948.

Camil Petrescu și „sufletele tari”

Camil Petrescu a scris mult teatru și multe nuvele. ”Act venețian”, „Danton”, „Bălcescu”, „Suflete tari” sunt piese în care  zugrăvește caractere puternice, unele reale, istorice chiar, altele imaginare. Criticul Nicolae Manolescu a spus că dacă marele dramaturg și scriitor a inventat ceva în literatura română, a fost exact demonstrarea că a căuta absolutul în om este o iluzie. A fost o „renunțare curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”, nota marele critic literar.

Marele scriitor s-a dedicat cu ardoare descrierii personajelor care au conștiințe puternice. În piesa „Jocul ielelelor”, el a transmis mesajul că a văzut idei, că ideile tulbură conștiințe și creează drame întocmai ca ielele din mitologie.

Descoperirea unei mari scriitoare

Camil Petrescu a rămas în istoria literaturii drept descoperitor alături de Liviu Rebreanu al scriitoarei Cella Serghi. Constănțeanca s-a remarcat printr-un singur roman, „Pânza de păianjen”, dar a cărei prezentare critică a fost făcută atât de Petrescu cât și de Liviu Rebreanu. Evident, un al treilea descoperitor a fost și Mihail Sebastian.

Marele scriitor a decedat la București, la 14 mai 1957.

Ne puteți urmări și pe Google News