Robotul chirurgical, de două milioane de euro, pe care se pune praful. Se întâmplă la Cluj
- Mihai Şoica
- 28 aprilie 2017, 16:26
În urmă cu șase ani, România a cumpărat doi roboți chirurgicali Da Vinci, pentru care s-a cheltuit o sumă consistentă. Acum, unul dintre acești roboți de înaltă performanță, stă nefolosit, la Spitalul Municipal Cluj Napoca, de mai bine de doi ani.
Subiectul robotului chirurgical Da Vinci, care nu mai este utilizat de către medicii chirurgic, de mai bine de doi ani, este unul delicat iar medicii în cauză evită să vorbească direct despre acest subiect. Oficial, robotul Da Vinci, de la Cluj, nu funcționează pentru că materialele utilizate la operații costă foarte mult, iar banii nu sunt decontați de Casa de Asigurări de Sănătate.
Profesorul doctor Nicolae Constantea, managerul Spitalului Municipal din Cluj Napoca, spune că sumele de bani care trebuiesc investite în consumabilele necesare operațiilor mai delicate, sunt uriașe, minim 2.000 de euro pentru fiecare operații. Prețul mediu pentru o operație reușită este, însă, de 4.000 de euro. ”Robotul de la Cluj a fost cumpărat din taxa de viciu. El a fost folosit până în urmă cu doi ani dintr-un program national care a durat un an și apoi a mai durat încă jumătate de ani. După asta, costurile de operare sunt foarte mari și nu ne putem permite”, a spus profesorul Constantea.
Robotul chirurgical Da Vinci are patru brațe și la fiecare operație folosește instrumente de unică folosință, calibrate electronic. Aparatul poate fi folosit la operații complicate, în general în locurile din corpul uman unde chirurgul ajunge greu. ”Se folosește la intervenții chirurgicale în zona pelvisului, la cancerele de prostată, la esofag sau la tiroidă”, a mai spus profesorul Constantea.
Robotul de la Cluj stă pe dreapta din cauza lipsei banilor
Un medic urolog din CLuj Napoca, a declarat pentru EVZ că, în România, există doi roboți chirurgicali, unul la București, la Spitalul Fundeni, care operează, și altul la Cluj, care nu operează, pentru că nu are finanțare. ”Totul este făcut fără logică. Înainte să cumperi un astfel de robot, te uiți dacă ai și finanțare. După finalizarea programului național, au fost operații făcute cu cointeresarea pacientului, dar sumele sunt foarte mari. Minim 4.000 de euro, costă aparatura de unică folosință care se folosește doar la o operație, după care se aruncă. Este vorba despre piesele care intră în pacient, despre aparate scumpe cu ultrasunete”, spune profesorul clujean.
Robotul de la Cluj a costat aprtoape două milioane de euro, iar operațiile făcute cu el sunt de 50 de ori mai scumpe, decât una făcută prin laparoscopie. ”Șmecheria este că un robot chirurgical ca ăsta trebuie să lucreze tot timpul. Există țări în care robotul nu este al unei clinici ci al unui complex de clinici, și atunci lucrează non stop ca să scadă prețul per operație”, a mai spus medicul.