Când vorbește despre România, acea țară hărtănită, siluită, suptă de oportuniștii tranziției postdecembriste, Nicolae Breban își strânge pumnii, iar umerii, arcuiți amenințător înainte, par arme letale într-un război fratricid, purtat în tranșeele democrației noastre neisprăvite. La 83 de ani, academicianul Nicolae Breban nu se sfi ește să-și dezvelească adevărurile, iar dialogul de mai jos depune, în acest sens, mărturie

Evenimentul zilei: Cum v-ați simțit, ca scriitor, în comunism?

Nicolae Breban: Ce să zic, eu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana eram celebri. Acum, nu mă mai cunoaște nimeni, nu mă mai invită nimeni la televizor... Am o carte acum, dar n-am editor. A vrut cineva să mi-o publice, dar fără bani. Păi, cum fără bani? Am lucrat trei ani la ea. Dacă mie nu-mi dați bani, ce fac tinerii? Sunt zeci de scriitori buni care mor de foame. Deci, cultura, de douăzeci și ceva de ani, nici un om politic nu ia cuvântul ăsta în gură - cultura. În ultimii ani, s-a vorbit mult de educație și de sănătate.

- Educația la ce nivel e?

- Și Educația e praf! Au făcut tot felul de reforme, iar Guvernul ăsta de diletanți, de tehnocrați a vrut să ne imbecilizeze total. A vrut să scoată istoria din manuale, limba latină. Păi, dacă scoți limba latină e ca și cum i-ai tăia unui stejar rădăcinile. Limba română e o limbă romanică. Dacă nu știi latina, nu știi limba. Ungurii, care-s huni, studiază latina în școli. Și noi, care avem o limbă latină - corpul principal al limbii noastre e latina - nu se mai vorbește? Sau să tai istoria? Au făcut praf! Un tânăr nu mai are în cap ce s-a întâmplat cu adevărat. N-ai istorie, n-ai stat român! El trebuie dezmembrat, cum vor unele ONG-uri de tip Soroș, să facă un Ardeal autonom, adică să-l treacă la unguri.

Moralitate, imoralitate, amoralitate

- Există și ideea potrivit căreia un popor imbecilizat este mai ușor de condus...

- E o diferență între dictatură și democrație. Chiar și în democrația asta românească. În dictatură trebuie să conduci, în democrație trebuie să vinzi. În dictatură ai nevoie de un aparat coercitiv și de o ideologie - și asta e invenția secolului XX. Cele trei regimuri de extremă dreaptă și stângă - nazist, fascist și comunist - au inventat, alături de violența polițistă, ideea politică. Dar n-am respect pentru ideea - să ucizi în numele unei idei. De altfel, tot secolul XX a stat sub efigia unei idei, unei idei a unor regimuri exterminatoare, extreme. O idee pe care a exprimat-o un personaj al unui roman rusesc. Îl chema Raskolnikov...

- „Crimă și pedeapsă”...

- Așa. Și, acolo, Raskolnikov vorbește de faptul că poți să transgresezi limita morală, dacă vrei un destin de excepție. În aceeași perioadă, 1860-1861, era un tânăr filosof din Germania, dat afară din facultăți, care are o carte - „Dincolo de bine și de rău” (n.r. - Nietzsche) - în care vorbește de relativitatea criteriilor tablelor lui Moise. Așa a apărut conceptul de amoralitate, care n-are legătură cu imoralitatea. Imoralitatea înseamnă să omori sau să furi. Amoral, însă, ce înseamnă?

-Spuneți dumneavoastră, e limpede că vă place la catedră...

- Aha, tot eu. Înseamnă să transgresezi legea morală, dar nu în sens penal. De aceea spuneam că aceste regimuri dictatoriale, polițiste s-au înarmat și cu ideologie. Ceea ce mulți occidentali și tineri de azi n-au înțeles că puterea comunistă sau nazistă nu se baza numai pe Securitate, ci și pe ideologie. Enorm pe ideologie, care venea cu idei, de altfel, foarte atractive la început: egalitate, muncă și mâncare tuturor. Într-adevăr, și naziștii, și comuniștii dădeau de mâncare la toată lumea. Egalitatea, egalitatea, dar în jos... Și în ziua de azi vedem că tinerii nu mai suportă inegalitatea, adică de ce unii au zece Lamborghini? Pentru că tatăl lui are nu știu câte miliarde de dolari, iar mulți n-au un leu în buzunar - acesta este capitalismul românesc. Dar capitalismul acceptă inegalitatea, în condițiile de regim al justiției, al învățământului, al meritocrației etc.

„Românii nu sunt proști, dar...”

- Dar care dintre aceste două sisteme - comunism și capitalism - promovează mai mult imbecilitatea maselor?

- Nu, nu imbecilitate, e mult spus, deoarece pentru norod au luptat generațiile acestea pașoptiste și-n România, și-n Rusia, și-n Europa. Primele forme de manifestare ale prozei au fost populare, pentru luminarea poporului, pentru că era principiul fundamental - că educația te face liber. Poporul nu este imbecilizat în România. Românii nu sunt proști, dar românii au căzut, total nepregătiți, într- o altă zonă a unei organizări sociale, în libertate totală, cum a fost după Revoluție. Dar ce creează o libertate într-o societate nepregătită? Anarhie! Așa au apărut grupuri de inși care s-au strâns și au pus mâna pe frâie, noii lideri.

- Cine sunt noii lideri ai României acum?

- În România nu mai există lideri. E grav că Parlamentul e corupt de instanțele partinice, de influența prea mare a partidelor în alegeri, iar justiția, pentru că unii procurori încă ascultă de indicații laterale, nu aplică legea în puritatea ei. De accea, în ultimii zece ani, s-a putut fura cu japca din bugetul național sute și sute de milioane de euro, în timp ce se tăiau salariile, se desființau spitalele, în timp ce lumea murea de foame. Mai lipsește ceva României și nu se observă: lipsește reacția populară, ieșirea în stradă. Trebuie să se întâmple asta des, mult mai des.

„Soroș - un parazit al ultimei forme de existență a capitalului”

Cine este, în viziunea lui Nicolae Breban, George Soroș? „Soroș e un mare financiar american, de origine maghiară evreiască. El speculează cu diverse valori foarte mari - acum douăzeci și ceva de ani era să pună în dilemă francul francez. Tipul e foarte tare, e un parazit tipic al ultimei forme de existență a capitalului. Ce înseamnă asta? Capitalul nu mai produce mărfuri, nici locuri de muncă, nici investiții, ci este o pură speculație de credite, de bunuri, de oameni, de încredere, de grupuri. Or, grupurile finanțate de Soroș în România, stipendiate foarte serios, au mers pentru o societate deschisă, au mers pe niște ideologii - Karl Popper, Smith și alții - au mers spre o dizolvare a națiunii, a identității naționale. O perspectivă de unghi închis. Nu s-a mers pe grupurile reprezentative pentru un popor, ci pe individ. Pe individul care n-ar fi avut nici o forță singur, ci doar susținut din spate - un spate care nu se vede niciodată - de două instituții esențiale: serviciile și mas-media”.

Premiul Nobel, la schimb cu pădurile și mineralele României

Ce mai înseamnă Premiul Nobel acum? Mai este un etalon de recunoaștere a valorii? Nicolae Breban e ironic: „Pentru români, da. E o traumă veche, o nevroză a scriitorilor. Li se pare că, dacă primește un român Premiul Nobel, toată Europa se va năpusti în librăriile din Occident după cărțile românești. Eu am fost la Paris, când a luat Premiul Nobel un grec - Elytis. A apărut două minute pe postul național și o editură micuță, care deținea drepturile lui, a vândut câteva mii de cărți. Apoi, a dispărut cu totul Elytis. Asta în timp ce doi inși care n-aveau să ia Nobelul erau pe buzele tuturor: argentinianul Borges și românul Ionesco. Ăștia doi nu aveau nevoie de Nobel ca să facă tiraje enorme”.

Străinii decid, noi executăm

În continuare, Breban e tranșant: „La noi, probabil că cel care va lua Nobelul, dar și editorul lui, vor primi mulți bani. Atât. Nu-i va citi nimeni pe Cărtărescu, pe Blandiana sau pe Manea (n.r. - Norman). Doar că, la fel ca în economie, așteptăm rezolvarea de undeva din afară. Nu putem decide singuri nici acest lucru. Așa că așteptăm, cu pălăria în mână, pe la o poartă străină, la Bruxelles, în America... Să ne dea ăia această recunoaștere, iar la schimb să ne ia pădurile, mineralele, bogățiile”.

Țările comuniste au salvat Apusul de o criză economică

Ce mai înseamnă în România noțiunea de patriot? „România e într-o criză difuză. Înainte, în comunism, era o criză clară. Noi și încă zece state eram ocupați de un imperiu brutal din Est. Am încercat să supraviețuim, era o criză a supraviețuirii. La ora asta e o criză a adaptării. Noi, în 45 de ani, am creat o industrie, o economie a unui stat ultracentralizat, care era angrenat în CAER, organism din care mai făceau parte state asemănătoare României. Era o economie medie, dacă nu joasă de-a dreptul. Până și nemții făceau o porcărie de mașină - Trabantul. Bine, nemții comuniști, pentru că ceilalți, din Vest, defilau cu Mercedes. Eh, la ora asta, la noi, e o criză a adaptării care va dura câteva generații, pe care Occidentul, mai avansat tehnic și organizatoric, o folosește bine, ca să-și deverseze mărfurile sale la mâna a doua”, consideră Nicolae Breban.

Suntem, a - șa dar, piață de desfacere? Răspunsul scriitorului e fără echivoc: „Da. De altfel, noi, când a căzut comunismul, am salvat Apusul de o criză. Aveau stocuri enorme de mărfuri, pe care cele zece state ieșite din comunism le-au cumpărat”.

„Religia mea e și națiunea română”

Este scriitorul Nicolae Breban un om religios? Omul de litere nu stă pe gânduri: „Nu. Religios în sensul că am religia valorii, a culturii... Dar nu merg la biserică, deși sunt fiu, nepot și strănepot de preot”. Atunci, în ce crede Nicolae Breban? „Cred în valorile umane, în creație, în roman, în muzică, în filosofie, în pictură. În pictură, maestrul meu e Gauguin. În muzică, maestrul meu e Brahms, un mare constructor de simfonii. De la el am învățat să fac roman. În filosofie, am mai mulți maeștri: Nietzsche, Hegel, Kant și Fichte. Asta-i religia mea. Religia mea e și națiunea română, credința în necesitatea acestei construcții, pentru că o spun - în ciuda celor care se fac că uită -, România e o națiune tânără, cu toate bolile tinereții. Eu am o carte - Istoria dramatică a prezentului - în care compar trei state: România, Germania și Italia. Toate sunt state care s-au format foarte târziu și au trăit aceeași boală - extremismul de dreapta. Spre deosebire de state cu veche structură legislativă, care au edificat democrația modernă”.

„Cărțile mele nu sunt primite în librăriile lui Liiceanu”

Evenimentul zilei: Ce părere aveți despre așazisa politică corectă a Europei, despre tendința de uniformizare a valorilor, de comunizare a individului?

Nicolae Breban: Este una din formele recente de influențare a opiniei publice, o formă dogmatică. Este un nou catehism al comportamentului ideatic și social. Se vrea o nouă formă de înregimentare, care și reușește prin intermediul acestor ONG-uri. Acestea apar pe fondul anumitor crize sociale. Tot atunci se și manifestă. Este un fel de dictatură a acestor ONG-uri, cum este și GDS-ul, care, de douăzeci și ceva de ani, funcționează pe un tip de opinie dictatorial, impus. Își impun doar propriile lor valori, excluzând cu mână forte pe oricine nu este de acord cu ei. De exemplu, revista mea - Contemporanul - , pe care o conduc de 26 de ani, nu e acceptată în librăriile Humanitas, ale domnului Liiceanu. Nici cărțile semnate de mine nu sunt în librăriile lui din țară, deși acest om, când era tânăr, nepublicat, venea aici și stătea cu lacrimi în ochi și mă asculta...

-Liiceanu?

Da, el. În ultimul text trimis de mine de la Paris și apărut în Viața Românească, în 1988, laud o carte a lui splendidă – Epistolar -, apărută după Jurnalul de la Păltiniș. Apoi, el a început să mă înjure pe mine și pe Nichita. A făcut praf toată generația ’80, pe care Manolescu încerca s-o umfle, a ras-o și l-a scos pe unul singur, pe Cărtărescu. Cu el a început să facă bani. Așa avem astăzi un singur scriitor cunoscut în România - Cărtărescu - care face tiraje de zeci de mii, un scriitor bun. De nivelul lui Cărtărescu, un poet bun scoate 500-700 de exemplare și nu primește nici un leu. Cărtărescu și-a făcut o vilă și el este geniul care așteaptă Premiul Nobel. Care, mă rog, întârzie...

„L-au ales pe Carol, pe care l-au adus în țară pe șest, în travesti”

Evenimentul zilei: Sunt respectate în România valorile democrației?

- Nicolae Breban: La noi, Justiția ascultă de Partid sau de Serviciile secrete. La noi e o aberație ideea potrivit căreia Justiția trebuie să fie autonomă sau Parlamentul să fie autonom. Se moare de râs când spui asta...

- Are sau va avea România puterea să fie pe picioarele ei vreodată?

- Nu știu. A fost pe picioarele ei în câteva momente, sub Ștefan, sub Mircea...

- Dar atunci nu era România!

- Ai răbdare... Sub Cuza, ajutat de Brătianu, care avea relații cu francezii, cu Napoleaon al III-lea... El ne-a ajutat să ne unim.

Transilvania, cea mai bogată provincie

- Dar aveau și francezii un interes. Să tempereze avântul Imperiului Țarist, să mențină un echilibru în zonă, pentru că otomanii nu mai erau ce fuseseră odată...

- Voiau să ajungă la gurile Dunării. Aici erau turcii și englezii... Brătianu s-a dus la Napoleon, să-l întrebe ce să facem. „Uniți-vă!”, le-a spus ăsta. „Păi cum, că se supără turcii și englezii?!”. „Nu contează! Găsiți-vă un om, puneți-vă de acord și unițivă!”. Și așa au făcut. Moldovenii l-au ales pe Cuza, pe atunci un mic căpitan, muntenii l-au ales tot pe Cuza, șmecherind voturile, și asta a fost. Au sărit turcii, englezii, dar francezii ne-au susținut, ne-au recunoscut. Numai că Alexandru Ioan Cuza n-a putut să țină în mână partidele boierești… Și, atunci, s-au dus românii iar la Napoleon, care le-a spus să pună un prinț străin, din Casa de Hohenzollern. L-au ales pe Carol, pe care l-au adus în țară pe șest, în travesti, pe la Turnu Severin, cu o corabie. L-au pus într- o trăsură, I. C. Brătianu a aranjat voturile în Parlament, să aibă majoritate, și așa a ajuns principele Carol I de Sigmaringen și Hohenzollern principele României. Peste zece ani am câștigat războiul cu turcii și așa am ajuns la vechiul regat românesc. Iar peste alți ani, nepotul său, Ferdinand, sfătuit de nepotul lui Brătianu, a mers contra țării lui… Ferdinand nici nu știa românește, dar, pentru că a mers împotriva Germaniei, a fost scos din toate cataloagele Casei de Hohenzollern, cea mai veche familie princiară germană. Apoi, nemții au ocupat rapid România, au ajuns până la ruși… Iar noi, spre uimirea noastră, ne-am pomenit la Trianon față-n față cu ungurii, am primit Transilvania, cea mai bogată provincie, după care plânge acum domnul Soroș.