Relu Fenechiu conduce filiala PNL Iași din penitenciarul de la Vaslui
- Marian Păv ăla şc
- 6 ianuarie 2016, 09:32
La fel ca restul vedetelor condamnate în ultimii ani, fostul lider PNL duce o viața relaxantă față de traiul celorlalți deținuți. El stă în celulă separată de restul condamnaților, este abonat la presă din Iași și primește câte o cafea în fiecare dimineață
În Penitenciarul Vaslui, acolo unde a fost mutat la mijlocul anului trecut, fostul ministrul al Transporturilor, Relu Fenechiu, este regele pușcăriei, conform cotidianului local Vremea Nouă. Dimineața, acesta primește de la gardieni o cafea și ziarele din Iași. La cafea stă la palavre cu fostul cu fostul prefect de Iasi, Radu Prisecaru, și el încarcerat în celula lui Fenechiu.
Fostul ministru al Transporturilor a avut un regim mai special la Penitenciarul Vaslui, fiind considerat “vulnerabil”, așa cum sunt considerate toate VIP-urile din închisorile autohtone. Din aceasta ipostază a beneficiat de o camerã de patru persoane unde locuia doar cu fratele sãu, condamnat în acelasi dosar si primea mâncarea în camerã. De când a ajuns si fostul prefect liberal, Radu Prisecaru la Vaslui, Fenechiu s-a mutat cu acesta.
Șef de partid de după gratii
Din închisoare, conform publicației Vremea Nouă, Fenechiu conduce partidul, prin intermediu lui Marius Bodea, un liberal, uns de Fenechiu la Aeroport din Iași. Bodea vine destul de des în vizitã la fostul ministru. Ca frecventã a vizitelor acesta este pe locul doi dupã soția lui Fenechiu, conform aceleiași surse.
Acesta vine si preia de la Vaslui ordinele lui Relu pentru partid, dar si mesajele publice. Un astfel de moment s-a consumat acum un an de zile, când la inaugurarea pistei de 1.400 de metri a aeroportului din Iasi, unde sef este Bodea, după ce mitropolitul Moldovea a transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, acesta a luat microfonul si a citit ce i-a dictat Fenechiu la puscărie.
S-a abonat la un ziar
Fenechiu s-a abonat din puscãrie doar la Ziarul de Iasi, cotidianul cu cel mai mare tiraj din capitala Moldovei, conform Vremea Nouă