Reacţia PNL după decizia ÎCCJ în cazul dosarului lui Klaus Iohannis

Reacţia PNL după decizia ÎCCJ în cazul dosarului lui Klaus Iohannis

PNL salută decizia luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul recursului ANI rivind dosarul preşedintelui Klaus Iohannis. Liberalii afirmă că hotărârea ÎCCJ pune capăt presiunilor la adresa justiţiei făcute de premierul Victor Ponta.

"Partidul Naţional Liberal salută decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a respinge recursul Agenţiei Naţionale de Integritate în dosarul de incompatibilitate al preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis. Încă de la început, PNL a considerat că domnul Iohannis nu s-a aflat în incompatibilitate, aşa cum arătase Curtea de Apel Alba Iulia, şi am avut deplină încredere că ÎCCJ va confirma soluţia acestei instanţe. Verdictul definitiv dat astăzi vine să pună capăt unui lung şir de atacuri la adresa domnului Klaus Iohannis şi de presiuni asupra justiţiei al căror vârf de lance a fost nimeni altul decât premierul Victor Ponta", arată PNL într-un comunicat citat de Agerpres.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) s-a pronunțat în cazul recursului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) la decizia prin care i s-a dat câştig de cauză preşedintelui Klaus Iohannis în procesul de incompatibilitate. Președintele României a câștigat procesul. Înalta Curte a respins recursul ANI. La scurt timp, șeful statului a salutat decizia instanței supreme și le-a recomandat tuturor oamenilor politici să răspundă cu promptitudine oricăror solicitări din partea Justiției. Citiţi mai multe aici.

Ne puteți urmări și pe Google News