CAMPANIA "MEDICUL DE GARDĂ". Război deschis între medici, pensionari şi Casa de Asigurări

CAMPANIA "MEDICUL DE GARDĂ". Război deschis între medici, pensionari şi Casa de Asigurări

Goluri legislative sunt responsabile de confl icte între medici de familie, care s-au trezit că sunt puşi să dea bani din buzunar, pensionari, care sunt trimişi la Fisc să dovedească că nu obţin şi venituri peste pensie, şi casele de asigurări, care trimit amenzi.

Obţinerea reţetelor compensate de către pensionari se dovedeşte sport extrem la acest început de an. Hărţuiţi de asigurări, care îi acuză că dau reţete compensate cu 90 la sută când nu este cazul, medicii pun piciorul în prag. Ori trimit pacienţii să dovedească cu acte de la Fisc că nu au şi alte venituri pe lângă pensie, ori pierd timpul cu verificări. "Unul dintre pacienţii de pe lista mea, pensionar, era internat în spital. O rudă a venit să îi dau reţeta, însă nu mi-a spus că bătrânul era în spital. Pentru că i-am eliberat reţetă compensată când el era în spital, casa de asigurări mi-a cerut mie să o plătesc din buzunar. Am fost la casă şi am plătit. Am colegi puşi să plătescă sume enorme", povesteşte medicul de familie Remus Lupu. Şefa Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu spune, la rândul ei, că nu medicii ar fi cei care trimit pacienţii după adeverinţe la Fisc, însă admite că are reţineri când e vorba de reţete compensate 90 la sută. "La acest început de an, au crescut un pic pensiile. Pentru că nu mi-au adus talonul de pensie, nu am dat unor pacienţi compensare cu 90 la sută la medicamente. Dacă au pensia mai mare de 700 de lei, plătesc din buzunar reţeta", spune medicul de familie. Nemulţumirile au pornit de fapt de la numărul mare de medici puşi să achite reţete compensate, după ce s-au încrucişat bazele de date ale Fiscului cu cele ale asigurărilor. Spre exemplu, în Suceava, anul trecut, s-a constatat că 24 de asiguraţi au beneficiat de reţete compensate 90 la sută din preţul de referinţă, ca urmare a încadrării acestora în categoria "pensionari cu venituri numai din pensii mai mici de 700 lei pe lună", deşi, conform bazei de date de la Finanţe, aceştia aveau şi alte venituri impozabile, nu doar venituri din pensie. La Suceava însă, li s-au transmis notificări asiguraţilor pentru recuperarea contravalorii de 40 la sută din preţul medicamentelor de care au beneficiat nejustificat, în valoare de 3.344,68 lei, nu medicilor care au prescris. Legea salvatoare e "în circuitul de adoptare" Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, le-a transmis, joi, medicilor de familie să nu le mai ceară pensionarilor cu venituri de până în 700 de lei adeverinţă de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în vederea eliberării reţetelor compensate. El a adăugat că a trimis Ministerului Sănătăţii şi ANAF o adresă pentru a promova o hotărâre de guvern care să clarifice această chestiune, act normativ care în prezent se află pe "circuitul de adoptare". "Am trimis o adresă către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Finanţe de a promova o hotărâre de guvern care să clarifice această chestiune, şi anume să nu mai scriem venituri exclusiv din pensie, ci să scriem venituri fiscale generale şi să luăm ca an de referinţă anul anterior fiscal", a mai spus preşedintele CNAS. Medicilor nu li se pare însă suficient ce s-a făcut. "Astea sunt soluţii româneşti. Tot noi ca medici o să plătim oalele sparte. Până când nu apare şi o lege clară, sunt vorbe în vânt", crede medicul de familie Remus Lupu (foto). "Doctorii de familie nu pot suplini specialiştii" O altă nemulţumire a pensionarilor vizează noile legi ale sănătăţii, care restricţionează accesul la medici specialişti şi spitale, punând în prima linie ambulatoriile şi medicii de familie. "Este o formă mascată de exterminare a pensionarilor. Sunt oameni care au câte cinci-şapte boli, au nevoie de investigaţii şi medici competenţi. Cu toată consideraţia pentru medicii de familie, ei nu pot suplini specialiştii", spune Ştefan Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor din România.