Parada tramvaielor electrice. “Bătrânul” Thomson, realizat în 1955, va putea fi văzut pe străzile Capitalei

Parada tramvaielor electrice. “Bătrânul” Thomson, realizat în 1955, va putea fi văzut pe străzile Capitalei

Cu ocazia aniversării a 120 de ani de la darea în folosinţă a primei linii electrice din Bucureşti, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va organiza, în data de 27 decembrie, începând cu ora 10.00, evenimentul „Parada tramvaielor electrice”.

Cu acest prilej, bucureştenii vor putea admira convoiul de tramvaie, ce va marca evoluţia în timp a transportului electric pe şine, începând cu “bătrânul” Thomson V056, realizat în 1955 în Atelierele Centrale ale Întreprinderii de Transport Bucureşti, continuând cu  tramvaiul Tatra, urmaşul vagoanelor importate în anii ‘70, apoi, înaintând pe firul vremii, cu un vagon V3A modernizat, din generaţia construită în  anul 1973 şi modernizată începând din 1993, urmat de  tramvaiul Bucur 1 modernizat în anul 2001. Parada va cuprinde şi “piesa de rezistenţă a Regiei “, tramvaiul Bucur LF, proiectat şi realizat integral în cadrul Uzinei RATB, se precizează într-un comunicatd e presă emis de RATB.

Convoiul va reconstitui, în parte, traseul primei linii electrice, respectiv Piaţa Victoriei (Depoul Victoria) – Şos. Stefan cel Mare - Bucur Obor - Calea Moşilor - Piaţa Sf. Gheorghe.

Menţionăm că, pe data de 9 decembrie 1894, a apărut pe străzile Bucureştiului primul tramvai electric, fapt ce situează România în rândul primelor zece ţări europene care au introdus tracţiunea electrică în transportul public. Tramvaiul avea indicativul 14 şi circula pe traseul Cotroceni - Piaţa Sf. Gheorghe – Calea Moşilor – Obor.

De asemenea, pentru cei interesaţi de istoria transportului public, RATB va organiza între orele 8.00 – 21.00, la  terminalul Piaţa Sf. Gheorghe, un muzeu în interiorul unui tramvai de epocă.