PULSUL PLANETEI. O utopie: apărarea rușilor, rusofonilor și compatrioților de pretutindeni

PULSUL PLANETEI. O utopie: apărarea rușilor, rusofonilor și compatrioților de pretutindeni

La 17 martie, Vladimir Putin lansa primul său discurs a doua zi după anexarea Crimeii de către Rusia. Cu această ocazie, Președintele Federației Ruse dezvăluia adevăratele motive ale agresiunii militare ruse în Ucraina, motive ce nu aveau nimic de a face cu „lovitura de stat pronazistă de la Kiev”, nici cu „dreptul la autoderminare al poporului din Crimeea”, cel care printr-un referendum sub ocupație și în bătaia puștii abia de a reușit să strângă 50% din voturi, la o prezență absolut neglijabilă la urne.

Astfel, motivația era responsabilitatea autoasumată a Rusiei de apărare a „rușilor, rusofonilor și compatrioților” de pretutindeni. O aberație clară, care a făcut pe mulți analiști să se gândească la discursurile lui Hilter post-Anshluss din Austria sau la motivația apărării germanilor sudeți din Cehia. Însă aberația e dublată de o utopie, care a trădat repede revizionismul revanșard al Moscovei și încercarea de a explica modifiarea prin forță a frontierelor Ucrainei.

Mai întâi pentru că ideea de „rusofon” nu e o marcă etnică sau identitară care să dea dreptul la autodeterminare de veun fel. E ca și cum dacă sunt vorbitor de limbă rusă la Tokio, Paris sau București, acest fapt ar da un drept Rusiei asupra locului unde mă aflu. Apoi pentru că ideea de apărare a „compatrioților”, adică a foștilor cetățeni ai URSS, nu face decât să ne ducă la revendicarea refacerii teritoriale a URSS sub emblemă rusă, vis imperialist pe care Moscova oficială, în special de la Externele ruse, îl respinge.

Dar chiar și „apărarea rușilor de pretutindeni”, fie și numai din spațiul post-sovietic, nu crează un drept teritorial aparte. E ca și cum pentru Moscova nu mai contează principiile dreptului internațional, ale suveranității, independenței și integrității teritoriale a statelor, nu contează nici propriile angajamente luate de la crearea ONU, la Helsinki și nici principiile fondatoare ale relațiilor UE-Rusia și NATO- Rusia. Totul e relativ sub imperiul apărării cetățenilor ruși, alipind la Rusia teritoriul pe care trăiesc.

Dar poate rușii din Kazahstan, cei din Letonia, Estonia și Lituania sau cei din Republica Moldova nu se vor apărați de către Vladimir Putin! Poate trăiesc bine în statul lor independent, acolo unde s-au născut, cu vecinii de acolo, poate preferă state mai democratice sau deja integrate în NATO și UE, cu reforme profunde, unde funcționează statul de drept, competiția, alegerea și nu numărul infinit de mandate ale lui Vladimir Putin sau eșecurile economice ale modelului bazat pe industria energetică condusă de siliviki, model ce dăduse faliment în ajunul anexării Crimeii.

Proba cea mai clară e chiar eșecul Novorosiei: atunci când Rusia a vrut să rupă estul Ucrainei, „turiști” ruși au vrut să scoată la protest și să racoleze populația rusofonă din Donetsk, și au fost luați la bătaie de locuitori ucraineni, de etnici ruși, pentru că „Rusia le-a răpit Crimeea”. Pentru că nu orice etnic rus vrea să trăiască în Rusia lui Putin. De aceea au trebuit „importați” de pe tot cuprinsul Federației „voluntari” pro-ruși ce luptă azi în Dunbas.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.