PSD încearcă să lase moțiunea de cenzură a PNL fără obiect. Raețchi(PNL): PSD tocmai a scos din sertar, la Senat, o inițiativă privind votul prin corespodență
- Andreea Udrea, consultant politic
- 2 iunie 2015, 13:01
Cu doar câteva zile înainte de depunerea moțiunii de cenzură, PSD încearcă să lase PNL fără obiectul moțiunii de cenzură. Mai exact, PSD a depus, la Senat, o inițiativă privind votul prin corespondență pentru Diaspora, a scris deputatul PNL de Diaspora, Ovidiu Raețchi, pe pagina sa de Facebook.
"Inteleg ca PSD tocmai a scos din sertar, la Senat - ca prima Camera sesizata, o initiativa privind votul prin corespondenta pentru Diaspora. Motiunea de cenzura isi face efectul si PSD incepe sa vorbeasca pe subiect! Nu cred ca sunt dispusi sa treaca o astfel de lege, vor doar sa genereze confuzie, dar e totusi un prim pas spre normalitate: dupa sase luni de tacere, PSD, in sfarsit, spune ceva pe tema! Concluzia: subiectul motiunii a fost excelent ales, Ponta se teme de romanii de peste hotare. Dar sa nu ne facem iluzii: votul prin corespondenta nu trece in Parlament daca nu spargem cumva majoritatea de stanga", a scris deputatul PNL de Diaspora Ovidiu Raețchi.
Premierul Victor Ponta s-a declarat, miercurea trecută, sceptic că liberalii vor depune, așa cum au anunțat, pe 5 iunie, moțiunea de cenzură pe tema votului prin corespondență, propunând chiar ca parlamentarii să o aștepte până la miezul nopții.
"Moțiunea de cenzură, de principiu, e un lucru serios, un instrument al opoziției. Vă propun pe 5 iunie să stăm toți aici, la Parlament, să așteptăm moțiunea și la 12,00 noaptea să plecăm acasă, că probabil nu va fi nicio moțiune depusă. Deocamdată discutăm despre ceea ce nu există", a afirmat, miercuri, premierul Victor Ponta, la Palatul Parlamentului.