Editura Evenimentul si Capital

De ce i-a ținut PSD departe de Congres pe Iliescu, Năstase, Geoană și Ponta

Autor: | | 2 Comentarii | 966 Vizualizari

Secretarul general al PSD, Marian Neacșu (foto), a dezvăluit, ieri, că partidul nu și-a invitat la Congresul de sâmbăta trecută niciun fost președinte, explicația fiind că partidul a vrut să-i protejeze pe aceștia.

În premieră după 1990, Congresul PSD din 10 martie s-a desfășurat în absența tuturor foștilor președinți ai formațiunii. Întrebat de ce Ion Iliescu, Mircea Geoană, Adrian Năstase și Victor Ponta au lipsit de la Congres, Neacșu a spus ieri, la sediul partidului, că nu i-a invitat: „Haideți să spunem că a fost o scăpare. Mi-o asum eu”.

Protecție

El a explicat că PSD nu a uitat să îi invite, ci a vrut să-i țină pe aceștia departe de scandalurile care se prefigurau în Congres în cadrul alegerilor pentru funcțiile de conducere. „Nu este o scăpare premeditată. Am avut în vedere că, așa cum se prefigura, ar fi fost un Congres nu foarte liniștit. Din fericire, s-a dovedit că n-a fost tocmai așa. Doream ca istoria partidului nostru, reprezentată de foștii noștri președinți să nu fie participativă în Congresul de acum în partea negativistă. Mi-am dorit ca foștii președinți ai partidului să nu fie implicați în acele acțiuni de frondă pe care unii dintre colegii noștri le pregăteau pentru Congres. Nu aveam de unde să știm că nu se va mai întâmpla. Am vrut să îi ținem departe de aceste acțiuni de frondă”, a declarat Neacșu.

Istorie

Secretarul general al PSD a menționat că partidul ține la istoria lui și că o dovadă în acest sens este că la finalul lunii martie, PSD va organiza manifestări prilejuite de aniversarea a 125 de ani de social-democrație în România.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: psd, iliescu, nastase, geoana



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 17:06 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate