Proiectul bugetului local al Sectorului 3 va fi votat vineri, 13 februarie

Proiectul bugetului local al Sectorului 3 va fi votat vineri, 13 februarie

Proiectul bugetului local al Sectorului 3, definitivat de reprezentanţii Primăriei la sfârşitul lunii ianuarie, va fi votat vineri, 13 februarie, în şedinţa ordinară a Consiliului Sectorului 3.

Valoarea bugetului local pe anul 2015 este de 821.688.730 lei. Una dintre prioritățile pentru 2015 este procesul de reabilitare termică a blocurilor din sector, pentru care a fost alocată suma de 93.962.000 lei. O sumă importantă, respectiv 17.273.410 lei, este alocată pentru dotarea unităților de învățământ, creșteterea eficienței energetice, modernizarea acestora, precum și pentru demararea procesului de construcţie a 13 noi săli de sport din sectorul 3, se arată în comunicatul transmis de Primăria Sectorului 3.

O altă prioritate a construcţiei bugetare a Primăriei o reprezintă asistenţa socială, pentru a fost estimată suma de 71.769.000 lei. Măsurile care se au în vedere sunt reforma sistemului de protecție a copilului, susținerea sistemului de protecție a persoanelor aflate în perioada de risc social prin asigurarea resurselor financiare a persoanelor cu dizabilităţi, acordarea de abonamente RATB și Metrorex, asigurarea fondurilor pentru plata indemnizației de însoțitor pentru persoane cu handicap și handicap grav, acordarea de indemnizații, ajutoare de urgență, de încălzire și alte cheltuieli stabilite de legislația în vigoare.

Proiectul bugetului Sectorului 3 poate fi consultat pe site-ul www.primarie3.ro

Ne puteți urmări și pe Google News