Proiectele pentru care Ministerul Culturii dă bani în 2016

Proiectele pentru care Ministerul Culturii dă bani în 2016

Ministerul Culturii a definitivat, la propunerea direcțiilor de specialitate, lista proiectelor culturale prioritare ce vor fi finanțate în perioada ianuarie – septembrie 2016.

Printre proiectele prioritate finanțate se regăsesc: Gala Premiilor UNITER, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Bursa Spectacolelor de la Sibiu, IDEO IDEIS - Festivalul de Teatru Tânăr, Festivalul de Film One World pentru Drepturile Omului, Transylvania International Film Festival (Cluj-Napoca), Festivalul de Film Next, Gărâna Jazz Festival, Salonul Internațional de Carte Bookfest, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”, Gala Hop a Tânărului Actor, Festivalul Posada Rock și Noaptea Albă a Galeriilor, precum și unele evenimente organizate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Uniunea Scriitorilor din România.

  Mai mult, Ministerul Culturii va lansa sesiuni de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale prin mecanisme concurențiale și jurizare de către experți culturali. Vor fi finanțate proiecte ce țin de industriile creative și hub-urile creative prin intermediul programului CultIn, care va avea două sesiuni, fiecare de câte 500.000, și proiecte culturale de toate genurile prin intermediul programului ACCES, cu o linie de finanțare în valoare de 1.000.000 de lei. Normele metodologice și calendarul de organizare a programelor CultIn și ACCES vor fi anunțate în data de 10 martie și, respectiv, 25 martie, anul curent.

 Un al treilea program de finanțare, intitulat „Carte Blanche” va fi lansat în sprijinul artiștilor care se bucură deja de o anumită recunoaștere și notorietate. Programul „Carte Blanche” este conceput pentru a sprijini creația artistică oferind candidaților selectați mijloacele necesare pentru dezvoltarea unui proiect original, ale cărui costuri vor fi acoperite de Ministerul Culturii.

  „Alte proiecte culturale cu rezonanță s-au bucurat de aprecierea Ministerului Culturii și ele vor putea beneficia de co-finanțare prin sesiunile anunțate, scopul fiind diversificarea surselor de finanțare pentru proiectele neconsolidate. Proiectele adresate minorităților și conservării identității culturale a grupurilor etnice vor beneficia, de asemenea, de sprijinul financiar al Ministerului.”, se mai arată pe site-ul Ministerului Culturii.     

 

Ne puteți urmări și pe Google News