Prognoza: Preţul global al cerealelor ar putea crește în 2015

Prognoza: Preţul global al cerealelor ar putea crește în 2015

Pentru agricultură, 2015 va aduce în discuţie mai multe chestiuni importante. Un raport publicat de Rodbun Group, arată că una din acestea ar fi reprezentată de preţul global al cerealelor. Scăderile de preţ la grâu pe plan global au fost cele mai mari din 2008, luând ca reper Bursa din Chicago.

În ceea ce priveşte indicatorii pieţei din România, în luna iulie din 2014 s-au înregistrat scăderi de 10% în numai cîteva săptămâni, ajungând la un minim al ultimilor patru ani, la fel ca în cazul bursei din Paris. O situaţie similară s-a întâmplat şi în cazul porumbului.

În aceste condiţii, o stabilizare a preţurilor în 2015 reprezintă un aspect important pentru sectorul agricol, care poate fi influenţat pozitiv de o revenire a cotaţiilor din anii trecuţi, susţine raportul Rodbun Group.

Provocările resimţite în 2014 de către principalele burse pe segmentul preţurilor la cereale, în special grâu şi porumb s-au manifestat mai pregnant la Paris cu o scădere de peste 4%, decât la Bursa din Chicago unde diminuarea a fost la finalul anului de 2.6%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Previziunile pentru 2015 arată mai multe posibilităţi prin care sectorul poate reveni.

Tensiunile din Rusia pot influenţa preţul grâului de la Marea Neagră. De asemenea, prognoza pentru producţia de grâu din Australia s-a redus cu circa 9% la 24 de milioane de tone.

Conform specialiştilor din prognoză, în a doua parte a anului 2015 s-ar putea să asistăm la o uşoară creştere a preţului, dacă cerea de grâu se va situa la un nivel ridicat.

În consecinţă, un factor decisiv îl va reprezenta piaţa efectivă, physicall market, care va stabili parametrii concreţi ai comerţului cu grâu şi porumb.

În ceea ce priveşte producţia, în 2015 s-ar putea să asistăm la o stabilizare pe segmentul de grâu, legată de condiţiile pieţei, după ce în 2014 a crescut la 7.5 milioane de tone de la 7.3 milioane de tone în 2013.