În vremea împăratului Valens Arianul (364-378), un pustnic pe nume Isaachie vine la Constantinopol să-l mustre pe bazileu, cerându- i să nu-i mai prigonească pe ortodocși și să le restituie bisericile date ereticilor arieni.

Supus la multe chinuri, Isaachie nu cedează și îi proorocește lui Valens o moarte grabnică. Împăratul va muri în curând în luptele cu barbarii. Urmașul lui Valens, Teodosie cel Mare, îi cere lui Isaachie să rămână la Constantinopol, unde i se zidește special o mănăstire. Cum, la moartea sa, Isaachie l-a numit stareț aici pe ucenicul său, Dalmatus, numele sub care a rămas cunoscut așezământul este Mănăstirea Dalmaților.