Procesul de adopție internațională s-a redus la un an

Procesul de adopție internațională s-a redus la un an

În urma modificării Legii privind proedura adopției sunt vești bune și pentru cei implicați în procesul de adopție internațională, copii sau viitori părinți.

Prima și poate cea mai importantă veste este aceea că în cazul adopțiilor internaționale, copilul va fi declarat eligibil la numai 1 an de la deschiderea procedurii, și nu după 2 ani, așa cum se întâmpla până la 12 august 2016.

Din cei 3250 de copii adoptabili, aflați în grija statului, 534 sunt adoptabili internațional. În ce condiții poate fi adoptat internațional un copil din România și de către cine?

Iată ce prevede articolul 52 al Legii 57/2016: (1) Adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa A.N.P.D.C.A. şi numai în următoarele situaţii: a) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei; b) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român; c) adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită. (2) Adopţia prevăzută la alin. (1) lit. b) este permisă pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei şi nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în România sau una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), într-un termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul copiilor eligibili pentru adopţia internaţională se aplică aceeaşi procedură de lucru prevăzută pentru realizarea potrivirii iniţiale în adopţia internă. Procedura de potrivire pentru adopția internațională se realizează simultan cu demersurile de potrivire din cadrul procedurii adopţiei naționale pentru copiii greu adoptabili.

Potrivirea practică este similară celei naționale

Inițierea procedurii de potrivire practică în cadrul adopţie internă constă în: informarea adoptatorilor cu privire la nevoile şi caracteristicile copilului pentru care au fost selectaţi; prezentarea motivelor pentru care se apreciază că adoptatorul este potrivit pentru acel copil; prezentarea de fotografii ale copilului; exprimarea acceptului adoptatorului de a se continua potrivirea practică cu copilul; pentru demararea acestor demersuri de potrivire practică inițială, prin intermediul noului cadru normativ, s-a stabilit un termen de maximum 7 zile. Adoptatorii care refuză continuarea procedurilor de potrivire practică de 5 ori, nu mai sunt incluși în alte potriviri până la finalizarea unui program de informare și consiliere. De reținut că în această perioadă autoritățile lucrează la elaboarea unor ghiduri practice de aplicare a noii legi a adopției, atât pentru lucrătorii din sistem cât și pentru cei care doresc să adopte un copil.