Primele MĂSURI anunţate de noul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu

Primele MĂSURI anunţate de noul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a spus, joi dimineaţă, la intrarea în sediul instituţiei pe care o conduce începând de astăzi că primele măsuri care vor fi luate sunt şapte ordonanţe de urgenţă.

Olguţa Vasilescu a ajuns la minister în jurul orei 8.30, potrivit news.ro.

Întrebată de jurnalişti dacă vor fi bani pentru măsurile ”populiste” din programul de guvernare, Olguţa Vasilescu a răspuns: ”Ce înseamnă măsuri populiste? Că populaţia trebuie să trăiască mai bine sunt măsuri populiste? Eu cred că o să vă convingeţi foarte curând că vom aplica acest program cu bună-credinţă şi nu se va întâmpla niciun dezastru în România”.   

De asemenea, întrebată care va fi prima măsură pe care o va lua, ea a spus că sunt şapte ordonanţe de urgenţă ce vor fi prezentate de ”cineva de la partid”.

Ne puteți urmări și pe Google News

La scurt timp după Olguţa Vasilescu, la Ministerul Muncii a ajuns şi fostul ministru Dragoş Pîslaru.

El a spus că "destoinicia unui ministru cu o agendă socială nu este să cheltuiască mulţi bani din buget, ci puţini bani".

”Destoinicia unui ministru cu o agendă socială nu este să cheltuiască mulţi bani din buget, ci puţini bani, dar să facă nişte reforme structurale care să determine schimbări ale societăţii şi cred că este un lucru important şi pentru mandatul acestui guvern ca pe lângă lucrurile care sunt legate de salarii, pensii şi alte lucruri să înţelegem cum putem îmbunătţi societatea, care este proiectul de societate către care tindem”, a afirmat Pâslaru.           

  El a adăugat că Legea salarizării poate fi găsită pe site-ul Ministerului Muncii şi este în consultare, nefiind ”în transparenţă decizională”.

”Urmează ca actualul guvern să-şi aleagă lucrurile bune din această lege, să completeze cu ce crede că nu este bine şi să vină, aşa cum a promis, cu o lege a salarizării”, a mai spus Sorin Pâslaru.  

Pîslaru i-a adus noului ministru al Muncii, Olguţei Vasilescu, trandafiri albi.

Joi dimineaţă, noii miniştri au mers la sediul ministerelor pentru a-şi prelua mandatele.